Vineri, 14 mai, de la ora 11, 00, în Sala Mare – „Alin și lampa fermecată”, un băiețel tare neastâmpărat care încearcă prin puterile fabuloase ale spiritului lămpii să-și schimbe Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Programul reprezentațiilor TEATRULUI TUDOR VIANU!Citeste pe larg

Liderul PNL Bucureşti, Violeta ALexandru, s-a întâlnit, luni, cu reprezentanţii comercianţilor de la metrou și anunţat că va propune publicarea tuturor spaţiilor comerciale de stat care ar putea fi închiriate. „M-am întâlnit cu reprezentanţii comercianţilor de la staţiile de la Metrou din Bucureşti. În unele cazuri demolările par a seCiteste pe larg

Parlamentari ai PNL, USR PLUS şi UDMR au depus la Parlament o propunere legislativă de modificare a legii de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care prevede separarea funcţiilor de preşedinte al Consiliului de administraţie de cea de director general ai acestor instituţii. Iniţiatorii proiectuluiCiteste pe larg

Conform planificărilor, Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice continuă activitățile de tratare cu substanțe biocide, a zonelor și mediilor care sunt cunoscute ca surse de înmulțire a țânțarilor. Incepând Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Graficul dezinsecțiilor efectuate de municipalitate prin GSLCiteste pe larg

Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director al Casei de Asigurări de Sănătate din 35 de judeţe şi din Bucureşti, precum şi al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti are loc astazi. Concursul a inceput  de la ora 10:00, în amfiteatrulCiteste pe larg

In urma publicării materialului video realizat de OPEN TV, de marți 4 mai- https://www.facebook.com/opentv1/videos/294880588881757 – GSL a grăbit puțin campania de cosire a bălăriilor care au năpădit orașul Giurgiu. Astăzi, Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: A doua zi a “Campaniei de cosire a ierbii și salubrizare a spațiilor verzi” dinCiteste pe larg

Precipitațiile abundente și temperaturile mai ridicate au făcut ca în ultimele zile creșterea vegetației să fie favorizată și în unele locuri să provoace neplăceri cetățenilor. Campania de toaletare a spațiilor verzi începută ieri în municipiu continuă vizate fiind în principal  parcurile, spațiile verzi, din jurul blocurilor, de la pista deCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Campanie de cosire a ierbii și salubrizare a spațiilor verzi 📢Problema vegetației abundente din parcuri, spații verzi, din jurul blocurilor, de la pista de atletism și în cartierele de locuit este tratată cu responsabilitate de către municipalitate, astfel că urmează o amplă campanie de toaletare și igienizareCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Campanie de cosire a ierbii și salubrizare a spațiilor verzi 📢Problema vegetației abundente din parcuri, spații verzi, din jurul blocurilor, de la pista de atletism și în cartierele de locuit este tratată cu responsabilitate de către municipalitate, astfel că urmează o amplă campanie de toaletare și igienizareCiteste pe larg

Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Locale, în insolvență a demarat din data de 3 mai 2021, o acțiune de toaletare (cosirea ierbii) și salubrizare a spatiilor verzi din municipiu. Activitățile au început cu toaletarea spatiilor verzi din cartierul Tineretului, acestea continuând pe tot parcursul acestei săptămâni și al săptămâniiCiteste pe larg

Pe rețelele de socializare tot mai mulți giurgiuveni reclamă faptul că spațiile verzi din oraș, în special cele dintre blocuri, au crescut necontrolat ceea ce favorizează înmulțirea țânțarilor, dar și a căpușelor. Pentru că situația riscă să devină alarmantă, primăria Giurgiu prin Giurgiu Servicii Locale a demarat, începând de azi,Citeste pe larg

Situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi consolidarea cooperării economice bilaterale, prin diversificarea schimburilor comerciale, au constituit teme de pe agenda discuţiilor care au avut loc vineri între ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi viceprim-ministrul şi ministrul de Externe al Georgiei, David Zalkaliani, derulate în contextul găzduirii la BucureştiCiteste pe larg

La sfârsitul săptămânii trecute a avut loc prima întâlnire regională PRO România, liderii PRO renunțând, cel puțin pentru acest eveniment, la întâlnirile din mediul online. La eveniment au participat lideri Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Regionala PRO România – întâlnire cu lideri și reprezentanți ai organizațiilor din 7 județeCiteste pe larg

Funcţiile pentru conducerea Televiziunii Române şi a Societăţii Române de Radiodifuziune (Radio România) au fost împărţite şi la propriu, şi la figurat, astfel încât fiecare partid să obţină cel puţin una. După ce au decis faptul că e mai bine ca o persoană să nu fie şi director general, şiCiteste pe larg