Interes crescut al giurgiuvenilor pentru Programul ”Casa Verde” Fotovoltaice

Interes crescut al giurgiuvenilor pentru Programul ”Casa Verde” Fotovoltaice

S-a încheiat o nouă etapă de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice.

Miercuri, 14 iunie, în doar patru minute, bugetul de 280.900.000 de lei alocat Regiunii Sud-Muntenia a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 14.045 de persoane fizice.

Și giurgiuvenii s-au arătat interesați de accesarea fondurilor pentru instalarea de panouri fotovoltaice, 1387 de dosare fiind acceptate.

Cei care și-au rezervat fonduri trebuie să aștepte acum publicarea listei cu instalatorii validați, după ce se termină toate etapele, adică după data de 29 iunie. Apoi, vor putea alege din aplicația AFM instalatorul pe care și-l doresc, în funcție de criterii de proximitate și ofertă financiară. Firma de instalare va analiza documentele în termen de 30 de zile, iar dacă va accepta dosarul și va trimite la Administrația Fondului pentru Mediu solicitarea de aprobare finală, poate să înceapă procesul de instalare, iar viitorul prosumator va trebui să plătească un avans 10% din totalul costurilor, adică 2.000 de lei.

 

 

 

.

S-a încheiat o nouă etapă de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice. Miercuri, 14 iunie, în doar patru minute, bugetul de 280.900.000 de lei alocat Regiunii Sud-Muntenia a fost rezervat…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/interes-crescut-al-giurgiuvenilor-pentru-programul-casa-verde-fotovoltaice/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 15 iunie 2023 10:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.