Lucian Bode anunţă că a fost prins afganul care şi-a ucis un conaţional în zona Gării din Timişoara

Lucian Bode anunţă că afganul care şi-a ucis conaţionalul în zona Gării de Nord Timişoara a fost prins pe aeoportul din Atena.

Lucian Bode: Urmează demersurile pentru escortarea lui în România

Citeşte şi Lucian Bode, încrezător că România se apropie de intrarea în Spaţiul Schengen: „Îndeplinim toate condițiile”

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale (…), seara trecută a fost reţinut în Grecia un cetăţean afgan care a comis omorul din Gara de Nord Timişoara. Urmează procedura (Ministerului Justiţiei, n.r.) de predare a acestuia, după care vom trimite escorta în Grecia. A fost prins pe aeroportul din Atena”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, precizând că va cere o anchetă pentru a vedea traseul pe unde a părăsit ţara migrantul afgan şi în ce condiţii a plecat din România.

Tribunalul Timiş a admis, la finele lunii aprilie, cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, pe numele cetăţeanului afgan care a omorât un compatriot şi pe altul l-a înjunghiat.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale, în lipsă, faţă de inculpatul A.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor.

În fapt, s-a reţinut că în cursul după-amiezii de 19 aprilie, inculpatul A.F., cetăţean afgan, în timp ce se deplasa alături de alţi trei migranţi afgani, pe bulevardul Republicii din Timişoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuţit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital.

În prealabil, în acelaşi context, inculpatul A.F. ar fi aplicat o lovitură de cuţit şi unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N., lovitură soldată cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

După comiterea faptelor, inculpatul A.F. a fugit şi s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală. În data de 28 aprilie, procurorii timişeni au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive în lipsă.

Citeşte şi Ministru de Interne, Lucian Bode, despre asasinatul de la Arad: „Suntem în contact cu partenerii externi, legat de un portofoliu de posibili autori”

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.