Mariupol, ”Azovstal”: Sute de prizonieri – unde-i duci?

După ce militarii ucraineni de la ”Azovstal” s-au predat în număr mare, în societatea rusă s-a iscat o dezbatere aprinsă referitoare la statutul și viitorul acestora, scrie publicația ”Svobodnaia pressă”.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, i-a îndemnat pe  ziariști să adreseze întrebarea la Ministerul Apărării, amintind declarația șefului statului, Vladimir Putin, care a spus că ucrainenii vor fi tratați conform legilor internaționale.

Speakerul Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a subliniat, comentând schimbul de prizonieri din timpul operațiunii speciale, că trebuie făcut astfel încât criminalii de război, care nu pot fi supuși unei proceduri de schimb, să fie deferiți justiției.

În același timp s-a aflat că Duma de Stat dezbate un proiect de ordonanță prin care se interzice schimbul criminalilor naziști. ”Comitetul pentru apărare propune ca pe agenda de lucru a Dumei de Stat să fie înscris spre dezbatere proiectul de ordonanță cu privire la inadmisibilitatea schimbului de criminali naziști”, a relatat autorul proiectului, șeful Comitetului Dumei de Stat pentru apărare, Andrei Kartapolov.

Întrebări sunt, haideți să le lămurim.

”Atât Ministerul Apărării al Rusiei, cât și diplomații ruși îi definesc drept prizonieri, iar atitudinea față de ei este, atât din partea Rusiei, cât și din partea republicilor populare Lugansk și Donețk, ca față de prizonieri. Prin urmare, aici nu trebuie să inventăm roata și vreun alt statut pentru ei, pentru că, de fapt, s-au predat în timpul unor acțiuni militare”, crede politologul Roman Travin, șeful proiectului ”Open Analytics”. În același timp, în privința unora dintre ei, la finalul verificărilor și interogatoriilor, pot fi deschise dosare penale, iar atunci statutul lor se va modifica. Este clar că astfel de precedente vor fi în special cu batalionul ”Azov” și cu alte asemenea formațiuni”.

”Svobodnaia pressa” (SP): – Kievul va propune schimbul lor. Așa ceva nu poate fi acceptat? Sau depinde cine dintre ei?

R.Travin: – Această chestiune se dezbate, astăzi, intens atât printre liderii de opinie, cât și în societatea și în Donbass. Părerile au fost polarizate. Mai degrabă însă, oamenii care iau decizii vor aborda această problemă mult mai puțin emoțional și nu vor lua o dicizie care să-i vizeze pe toți cei care s-au predat laolaltă, ci individual. Spre exemplu, să se refuze scoaterea la schimb a celor mai odioase personaje sau schimbul lor pentru cineva anume. După părerea mea, aceasta ar fi cea mai rațională abordare.

”SP”: – S-a anunțat că Duma de Stat analizează un proiect de hotărâre ce interzice schimbul criminalilor naziști. De ce?

R.Travin: – Având în vedere că unul dintre obiectivele declarate este denazificarea Ucrainei, este un pas logic din partea legiuitorilor ruși. Dacă, într-un final, va fi adoptată o ordonanță sau o lege, acest lucru ar putea deveni un argurment de refuz în cadrul negocierilor privind schimbul de prizonieri, când Kievul îi va cere, la schimb, exact pe reprezentanții batalioanelor naționaliste sau pe militarii altor subunități ce luptă de mult în Donbass și care promovează idei de extremă dreapta.

”SP”: – Acești oameni s-au predat, de fapt, Republicii Donețk (DNR) și logic ar fi ca cei din Donețk să decidă ce să facă cu ei. Dar Ucriana nu recunoaște DNR și cere ca soarta lor să fie negociată cu Rusia. Ce e de făcut? Să încerci să așezi la masa negocierilor Kievul cu Donețkul? Sau să renunți, pur și simplu?

R.Travin: – Având în vedere că subunitățile Republicii Donețk acționează în strânsă legătură cu cele ruse, nu prea merge să pui problema că s-au predat DNR. Și, în pofida rolului pe care Donețk și Lugank îl joacă din punct de vedere militar, este evident că centrul decizional se află la Moscova. În plus, în etapa actuală, Ucraina cu siguranță nu va accepta negocieri cu DNR. Ca atare, chestiunea aceasta va fi discutată cu partea rusă.

”SP”: – În cazul în care criminalii vor fi condamnați, unde vor face închisoare: în Donețk sau în Rusia?

R.Travin– Nu știu de ce, dar această problemă este destul de intens dezbătută. Nu cred că are, în general, vreo importanță…

Prizonier sau mercenar?

”Conform dreptului umanitar internațional, orice militar care a ajuns în mâinile părții adverse, este prizonier de război, excepție făcând cazul mercenarilor și de spionaj”, a explicat Aleksandr Dmitrievski, istoric, jurnalist, expert permanent al Clubului ”Izborsk”.

”Prizonierul de război este rezultatul unui conflict armat indiferent de cum îl denumesc părțile, spune istoricul. Cu alte cuvinte, toți călăii ucraineni care s-au predat devin automat prizonieri, iar două păreri nu pot exista în astfel de cazuri. Iar soarta lor ulterioară va fi decisă împreună de Rusia, DNR și LNR, indiferent ce subunitate i-a luat prizonieri.

”SP”: – După părerea dumneavoastră, criminalii de război pot fi schimbați? Dacă este singura modalitate de a-i recupera pe ai tăi? Sau aici pot fi ignorate regulile care cineva încearcă să le impună?

A.Dmitrievski: – Schimbul de prizonieri poate și trebuie să existe, nu și cel de criminali de război. Dar faptul comiterii unei crime de război este stabilit de justiție. Dacă instanța decide că un om este nevinovat, el poate fi obiectul unui schimb. Dar dacă Ucraina va pune condiții că îi va elibera pe prizonierii noștri dacă suntem de acord să-i schimbăm cu criminali de război, aceasta este deja o luare de ostatici din partea lor. Cu scopul prevenirii unor asemenea acțiuni ale părții ucrainene, a și fost introdusă în Duma de Sta propunerea privind interzicerea prin lege a schimbului de prizonieri de război.

”SP”: – Unde trebuie ținuți criminalii condamnați: în Rusia dau în Donbass?

A.Dmitrievski: – Știți, există o vorbă: ”Regimul sovietic te-a iertat, eu nu!”. Îmi amintesc de un vechi film belorus care se numea ”Iau durerea ta…”: era vorba despre soarta deloc de invidiat a unui polițist care i-a servit pe hitleriști și care, după mulți ani de închisoare, nu a găsit nimic mai bun de făcut decât să se întoară în satul natal, la copiii și frații celor pe care i-a ucis.

Așa și aici: prea mulți dușmani și-au făcut acești banderoviști.

Sau în Spania, strănepoții și stră-strănepoții franciștilor și republicanilor se consideră până în ziua de astăzi adversari…

Eexistă numeroase proceduri de filtrare verificate

”Chiar dacă urmăm strict calea legală, o operațiune militară presupune o confruntare între militari și, firește, pierderi, inclusiv prizonieri, este de părere consultantul politic Aleksandr Segal, candidat în științe filosofice. Prin urmare, sunt prizonieri.” 

”SP”: – Este admisibil schimbul acestor oameni?

A.Segal: – Pentru a determina cine este criminal și cine este un simplu prizonier, există numeroase proceduri de filtrare verificate. În plus, calificarea definitivă a acțiunilor drept penale este prerogativa instanței. Și aici există o sumedenie de proceduri.

În ceea ce privește adminisibilitatea schimbului, aceste chestiuni nu au un răspuns unic. De fiecare dată, răspunsul depinde de un întreg pachet de condiții și circumstanțe: cât de urgent este, existența răniților și a bolnavilor, încălcarea de către partea adversă a convențiilor privind prizonierii de război și așa mai departe.

Este evident că persoanele mai sus amintite [criminalii de război – n.r.] sunt, pe de o parte, altfel motivate decât majoritatea militarilor. Iar returnarea lor ascunde pericolul apariției unor ”noi asasini”, tot ei ”noii eroi”. Este un risc atât din punct de vedere militar, cât și propagandistic. Forțele Armate ale Rusiei și contra-propaganda noastră au ocazia de a folosi diferențele și contradicțiile interne din Forțele armate ale Ucrainei.

În orice armată sunt subunități care, din diferite motive, sunt privilegiate comparativ cu restul armatei. Acest lucru provoacă o nemulțumire surdă, iar împărțirea prizonierilor poate fi folosită ca un cui înfipt între subunitățile armatei ucrainene.

SP”: – Ce este de făcut cu un număr atât de mare de prizonieri? Unde îi ții? Dacă în Rusia, este de la sine înțeles că nu în regiunile Belgorod sau Kursk (care sunt bombardate în mod regulat – n.r.). Unde? În Mordovia? În nord?

A.Segal: – Există experiența Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Prizonierii de război au lucrat la șantierele de construcții, la refacerea economiei naționale și a drumurilor. În ceea ce privește întreținerea și a unora și a altora, nu vreau să vorbesc, pentru că aici este de competența specialiștilor Administrației Federale a Penitenciarelor.

Declarația lui Peskov

Între timp, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a anunțat că toți luptătorii care s-au aflat pe teritoriul uzinei ”Azovstal” și care s-au predat vor fi identificați. Militarii ruși vor stabili care dintre ei a servit în armata ucraineană și care a făcut parte din batalioane naționaliste ”Azov”, interzise în Rusia și recunoscute drept teroriste (în funcție de acest aspect va fi stabilit gradul lor de responsabilitate). De asemenea, vor fi stabiliți mercenarii străini și ofițerii armatelor țărilor occidentale.

”De identificarea celor care se predau se ocupă Ministerul Apărării. (Pentru Rusia), interpretarea (procesului de predare) ete fără echivolc: toți cei care s-au ascuns pe teritoriul Azovstal, depun armele și se predau fără arme”, a spus Peskov, citat de agenția URA.ru.

Primii prizonieri ucraineni aflați pe teritoriul combinatului Azovstal, din Mariupol, s-au predat la 17 mai. Între timp a mai ieșit două un grupuri – în jur de 694 de persoane (ieri) și de 771 (astăzi).

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.