Două anexe gospodărești, un solar, în jur de 400 de baloți de trifoi și aproximativ trei tone de lemne au ars într-un incendiu violent ce a izbucnit, astăzi, în gospodăria unei familii din localitatea Mârșa. Deși pompierii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor, din nefericire, în incendiu au fost surprinseCiteste pe larg

În cursul aceastei după-amieze, în localitatea Uzunu, un cap tractor și aproximativ două hectare de miriște au ars. Conducătorul auto se afla pe un drum agricol în momentul în care a observat fum în zona compartimentului motor, a oprit și a coborât imediat. Acesta a încercat să stingă incendiul declanșat,Citeste pe larg

O suprafaţă de zece hectare de lizieră de pădure a ars, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Slobozia, judeţul Giurgiu, focul fiind stins de pompier după aproximativ trei ore. „Prin 112 am fost anunţaţi în seara zilei de sâmbătă că în localitatea Slobozia se manifestă un puternic incendiuCiteste pe larg

Ieri după-amiază, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite în gospodăriile cetățenilor. Primul dintre acestea a fost în localitatea Domnești și s-a manifestat inițial într-o singură gospodărie, la vegetație uscată, în urma unor activități de igienizare. În scurt timp, până la sosirea celorCiteste pe larg

În perioada 22-23 august a.c., pompierii giurgiuveni au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel local. Misiunile au vizat, în principal: stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Milcovățu Incendiul a avut loc duminică, 23 augustCiteste pe larg

În ultimele 24 de ore, pompierii giurgiuveni au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel local. Misiunile au vizat, în principal: stingerea unui incendiu izbucnit la remorca unui utilaj agricol Incendiul a avut loc azi-noapte, în jurul oreiCiteste pe larg

În această noapte, aproape de ora 1, a izbucnit un incendiu la 2 anexe in Domnesti jud. Ilfov. A intervenit Det. Bolintin Deal cu 2 ASAS si 8 subofiteri si o ambulanță SMURD din cadrul ISU B-IF. „Dupa sosirea echipajelor la locul solicitării s-a constatat ca arderea era generalizată laCiteste pe larg