Guvernul a modificat din nou hotărârea CNSU. El a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu data de 12 iunie. Raed Arafat a anunțat, după ședința de Guvern, care sunt noutățile în ceea ce privește organizarea evenimentelor în spații închise. În consecințăCiteste pe larg

„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR), trimis de Cîţu la Bruxelles, este o RUŞINE naţională şi, dacă nu va fi modificat, va distruge #România în următorii 5 ani! Pentru că #PNRR este doar planul îmbogățirii LOR, scris de ai LOR pentru EI. Lucruri esențiale, precum anexele tehnice, NU au fostCiteste pe larg

Legea Spălării Banilor se modifică de vineri, iar firmele cu asociaţi persoane fizice sunt obligate să declare anual beneficiarul real al activităţii, se arată într-un comunicat transmis de firma de avocatură ONV LAW, care mai precizează că revine declaraţia anuală, ceea ce înseamnă un pas birocratic în plus. “Începând deCiteste pe larg

Senatul a adoptat, luni, în plen, în unanimitate, cu 134 de voturi „pentru”, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă de modificare a Codului penal potrivit căreia sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), proxenetismul (art. 213), agresiunea sexuală (art. 219), tortura (art.Citeste pe larg

S-a modificat vârsta de pensionare. Potrivit legii actuale a pensiilor, vârsta de pensionare a femeilor creşte gradual The post S-a modificat vârsta de pensionare. Actele de care ai nevoie ca să ieşi la pensie appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: S-a modificat vârsta deCiteste pe larg

„Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță că a transmis STS solicitările de modificare a platformei de programare la vaccinare astfel încât, pe parcursul unei zile, 25% din programări să fie destinate pentru persoanele care lucrează în domeniile esențiale și 75% pentru persoanele vârstnice șiCiteste pe larg

Așa cum vă anunțam cu ceva timp în urmă, un verset din Rugăciunea „Tatăl Nostru”  după ce a creat multe polemici,  în cele din urmă a dus la  modificarea lui. Astfel,  din data de 29 noiembrie ( prima duminică a noului an liturgic,  după ritul roman sau latin),  versetul:  „NuCiteste pe larg

Recent,  în media apărea știrea conform căreia de la 1 ianuarie 2021 voucherele de vacanță nu vor mai fi oferite salariaților…Vestea bună este că,  după cum declară consilierul pe probleme economice al premierului Orban, ele se vor acorda și în anul viitor.  „Am avut şi sectoare economice pe care nuCiteste pe larg

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modificarii organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate a1 Consiliului Județean Giurgiu   CONSILIUL JUDETEAN GIURGIU, Având în vedere Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Giurgiu înregistrat la nr. 9358 din 21 iulie 2020, Avizul Comisiei juridice, apărarea ordinii publice șiCiteste pe larg

Senatorii şi deputaţii din Comisiile de buget-finanţe au dat luni aviz pozitiv candidaturilor lui Ilie Sârbu – pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi candidaturii lui Niculae Bădălău (PSD) – pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, informează Agerpres.  Pentru că avea doar o diplomă de inginer,Citeste pe larg

Elevii izolați și cei confirmați cu COVID-19 vor susține Evaluarea Națională după o procedură specială. Este una din modifcările aduse metodologiei de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale, anunță ministrul Educației. „Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. PentruCiteste pe larg

Doamna prefect și-a dat încă o dată cu stangul în dreptul. După ce a clocit un comunicat de presă prin care purtarea măștii era obligatorie, tăntica s-a sucit și ne Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Din ciclul „Cu mască, fără mască”, s-a modificat schimbarea – purtarea măștii este doar oCiteste pe larg