Mucenicii politici

Mucenicii politici

SENATOR PSD DE GIURGIU = ROBERT CAZANCIUC

Martiriul și mucenicia. Oricine îndură o suferință, un chin groaznic sau o tortură, ba chiar își dă viața pentru convingerile sale, pentru credința sa, este considerat martir. Să plătești cu mari cazne sau să mori din dragoste pentru credința ta înseamnă să fii martir. Să suporți cu stoicism dureri atroce sau să mori din dragoste pentru Dumnezeu sau Hristos înseamnă mucenicie. Suferința este jertfă, iar moartea este jertfa supremă.

Acum 1.700 de ani, cei 40 de soldați creștini au pătimit chinuri groaznice pentru credința lor nezdruncinată în Dumnezeu pe care l-au mărturisit până în ultima clipă.

Timp de peste 40 de ani, până în 1989, câteva milioane de români au îndurat foamea, frigul și batjocura din închisorile comuniste, iar alte sute de mii au murit pentru convingerilor lor și pentru credința creștină de nestrămutat.

Pentru că mucenic însemna în slava veche martir, adică un om care suferea pentru credința și convingerile sale, nu cred că am exagera dacă, prin extrapolare, i-am considera pe deținuții politici mucenici. Până la urmă, nu întâmplător, ziua de 9 martie a fost aleasă și stabilită drept zi de pomenire a deținuților anticomuniști, alături de cei 40 de soldați romani.

Și, pentru că nimic nu este întâmplător, în urmă cu puțin timp, un bilet scris în limba germană de un deţinut politic, care a lucrat în anii ‘50 la renovarea Cazinoului din Constanţa, a fost găsit în zidurile acestuia, după 70 de ani, cu ocazia restaurării monumentului istoric de la malul mării: „Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze. Sunt aici ca deţinut politic din 1951, 16 Vll (iulie), până (acum) 1952, V (mai), fiind zidar şi dulgher la muncă. Am fost condamnat la 9 ani şi de la 10 a l-a (ianuarie) 1949 viaţa mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv. Cu salutări, Marton Iulius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu”.

SENATOR PSD DE GIURGIU = ROBERT CAZANCIUC Martiriul și mucenicia. Oricine îndură o suferință, un…


Autorul articolului Mihaita Grigore
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/2023/03/09/mucenicii-politici/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/feed/
Titlu original SĂPTĂMÂNA GIURGIUVEANĂ
Data originala articol 13 martie 2023 12:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.