Unul dintre drepturile persoanelor private de libertate, ce își ispășesc pedepsele în Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu, este acela de a primi pachete de la familie. Odată cu instituirea stării de urgență, și acest drept a fost sistat de către conducerea Penitenciarului, același lucru întâmplându-se în toate unitățile de detențieCiteste pe larg

În plină pandemie de coronavirus, autorităţile centrale bâjbâie, vorbesc mult, prin apeluri video, şi fac mai nimic. Guvernul PNL nu a alocat, până la acest moment, niciun ban pentru spitalele noastre, în condiţiile în care nevoia de materiale de protecţie, echipamente medicale şi kituri de testare este uriaşă! O dovadăCiteste pe larg

CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU a remis un BULETIN DE PRESĂ in care comunica urmatoarele:„Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul județului Giurgiu, nu au fost confirmate cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).La nivelul județului, au fost prelucrate 67 de teste, rezultatul acestoraCiteste pe larg

Situaţia persoanelor suspecte de coronavirus şi a locurilor în spaţii de carantinare în data de The post În jududeţul Giurgiu nu există niciun caz de coronavirus confirmat appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: În jududeţul Giurgiu nu există niciun caz de coronavirusCiteste pe larg

Recent, municipiul nostru a găzduit, în organizarea Centrului Cultural Local „Ion Vinea”, două importante evenimente culturale: Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) și Concertul Extraordinar Româno-Coreean (24 ianuarie). Ambele evenimente s-au bucurat de un succes răsunător în rândul publicului, însă nimeni nu a știut, până de curând, detalii „de culise” aleCiteste pe larg

Recent, în Fondul de vânătoare ”Mislea” din comuna Isvoarele, județul Giurgiu, au fost găsiți patru porci mistreți morți ce au ridicat mari suspiciuni privind cauza decesului. Probele trimise de către reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor  Giurgiu (DSVSA), către laboratorul din București, au confirmat în data de 7 ianuarieCiteste pe larg

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, la România TV, că  pensionarii vor primi bani în plus exact de când a intrat legea în vigoare, adică de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina deCiteste pe larg

Cu toate că este prezent în toate casele românilor, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că este a doua cauză, după fumat, a cancerului pulmonar, doar câţiva cercetători  atrag atenţia asupra pericolului RADONULUI. În România, mor anual între 1.500 şi 1.800 de persoane de cancer pulmonar cauzat de radon. În CodulCiteste pe larg

  Anunţul a fost făcut, joi, 6 septembrie, în conferinţă de presă, de către subprefectul Adriana Puţaru şi directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare(DSV) Giurgiu, Liviu Florescu. În primul rând, Puţaru a anunţat că, la solicitare a două primării, două târguri din judeţ vor fi redeschise, dar doar pentru comercializarea legumelor, fructelor, verdeţurilorCiteste pe larg

Astăzi, la sediul Prefecturii Giurgiu a avut loc o conferinţă de presă pe tema intervențiilor din timpul avertizărilor meteorologice de cod portocaliu de ninsori viscolite. Alături de prefectul Nina Crișu, au participat inspectorul șef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, Cătălin Țone, inspectorul șef  al Inspectoratului Judeţean pentru Jandarmi, DanielCiteste pe larg

Ceea ce era de asteptat s-a intamplat. Candidatii PSD pentru un post de ministru (Razvan Cuc – Transporturi sau promisiunea de ministru al Sanatatii pentru Elena Dinu) nu sunt in acest moment printre favoriti. Elena Dinu nici macar nu a fost propusa, iar Razvan Cuc s-a lovit de indiferenta liderilorCiteste pe larg

  Conform celor de la Antena 3, Toma Petcu  şi-a anunţat cu puţin timp înainte colegii din ALDE că demisionează din Guvern din motive personale.  Marea  surpriză a noului cabinet Dăncilă putem spune că este demisia concetăţeanului nostru, Toma Petcu. În urma acestui gest noul Guvern Dăncilă nu mai conţineCiteste pe larg

Potrivit specialiştilor PSD, niciunul dintre argumentele invocate de cei care se opun Legilor Justiției nu a fost considerat valid de către CCR, se arată într-o analiză realizată de către aceştia. Detaliile tehnice privind Decizia CCR pot fi consultate aici. Niciunul dintre argumentele invocate de criticii reformei justiției, în ceea ce priveșteCiteste pe larg