Născut în anul 1880, la Paşcani, Mihail Sadoveanu a făcut şcoala în oraşul natal şi a avut un început timid în literatură, inspirându-se în general din viaţa pe care o trăia la momentele respective. În 1903, scriitorul şi-a publicat lucrările în revista Sămănătorul, iar mai apoi s-a apropiat uşor, uşor, de viaţa politică. Pentru început, a contribuit la ziarul Voinţa Naţională, condus de prim-ministrul României, Vintilă Brătianu, fiind observat îndeaproape de Partidul Naţional Liberal.
În anul 1926, Sadoveanu a intrat deja în politică, prin intermediul Partidului Poporului, iar mai apoi a ajuns senator de Iaşi, fiind chiar şi preşedintele Senatului, la un moment dat. Scriitorul a avut mai multe momente în care s-a retras şi a revenit în politică, dar în 1945 a ţinut un discurs extrem de important, care avea să aibă implicaţii în tot ceea ce urma în viaţa sa. Acesta lăuda stalinismul românesc, fiind mai apoi invitat în Uniunea Sovietică, publicând la întoarcere texte prin care glorifica regimul stalinist.
„Deci, îmi spun eu, fiinţa poporului meu, cu tot ce are el propriu şi valoros, dobândeşte un sprijin puternic, pe care nu l-a avut niciodată în veacuri. Uniunea Sovietică va fi o putere de garanţie a dezvoltării libere a popoarelor mici învecinate. Astfel văd asigurată deplin justiţia pentru poporul meu de ţărani”, spunea Sadoveanu la acea vreme.
Începutul ascensiunii
Un an mai târziu, Sadoveanu avea locul asigurat în Parlamentul României, devenind preşedintele Parlamentului şi primind o vilă din partea statului. Păşcăneanul Sadoveanu este scriitorul român care a primit printre cele mai mari beneficii materiale pe care le putea primi un om de rangul său şi a devenit, pe rând, preşedintele Adunării deputaţilor, vicepreşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Viaţa bună dusă de Sadoveanu după laudele aduse regimurilor vremii era descrisă în ziarele de atunci, care îl comparau pe scriitor cu boierii ruşi de altădată. Era cunoscut ca un mare oportunist, care ştia să se dea după „bătaia vântului” şi a trăit până la vârsta de 80 de ani, strângând averi şi proprietăţi la Bucureşti, Vânători (judeţul Neamţ) sau la Fălticeni. A fost înmormântat cu onoruri la cimitorul Bellu din Bucureşti.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Surse. Rareş Bogdan vrea încetarea discuţiilor cu PSD. Ministerele cu greutate, mărul discordiei
Interdicţie pentru instalarea centralelor termice în blocurile noi. Care este motivul
Read More
Reflectorul de Sud