Prim-ministrul Florin Cîţu efectuează astăzi, 6 martie 2021, o vizită de lucru în judeţul Vrancea, ocazie cu care va participa la o dezbatere organizată de Consiliul Judeţean cu reprezentanţii structurilor asociative ale unităţilor administrativ-teritoriale privind bugetul pentru acest an. În cadrul dezbaterii vor fi abordate teme precum: Programul Naţional deCiteste pe larg

Deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu, a făcut, astăzi, în conferinţă de presă, câteva referiri la bugetul de stat pe 2021, adoptat, săptămâna aceasta, în Parlament. „PNL-USR PLUS-UDMR au spus NU dezvoltării, au spus NU investiţiilor, respingând proiecte foarte importante, în toate domeniile de activitate. Vorbim despre bani pentruCiteste pe larg

La 5 luni de la învestire, primarul Adrian Anghelescu a susținut, azi, prima conferință de presă. Întâlnirea cu jurnaliștii giurgiuveni a avut loc în mediul online și transmisă live pe facebook. Temele abordate de primarul Adrian Anghelescu au fost: Situația datoriilor primăriei Giurgiu Nava ponton și nava pasager Strada GăriiCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Stelian Ion și-a asumat din prima zi de mandat la Ministerul Justiției să aducă o reformă reală în sistemul de justiție, iar asta implică, înainte de toate, corectarea tuturor anomaliilor girate de PSD și ai săi în plan legislativ. Concret, în trei luni de mandat, Stelian Ion aCiteste pe larg

Un nou termen în procesul crimelor de la Caracal care se judecă la Tribunalul Olt are loc miercuri, 3 martie 2021, după ce cererea inculpatului Gheorghe Dincă de strămutare a dosarului a fost resăpinsă. La acest termen, printre martorii citaţi se numără şi Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu – fataCiteste pe larg

Românii au talent Live Video pe Pro TV – ediția de luni, 22 februarie. Spectacol fără egal la Românii au talent. De la acrobații periculoase, la povești de viață tulburătoare. Cine este concurentul care l-a făcut să plângă pe Florin Călinescu. Românii au talent Live Video pe Pro TV –Citeste pe larg

Numărul românilor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 după prima doză de vaccin anti-COVID-19 a fost dezvăluit de medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de imunizare în România. Doctorul a precizat că aceste persoane nu s-au mai prezentat la rapel. Care este numărul românilor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 după prima dozăCiteste pe larg

Marcel Ciolacu, reacție tranșantă la adresa Guvernului. Liderul PSD a demontat promisiunile făcute de premier. Social- democrații au planul gata făcut. Ce mișcare pregătesc. Marcel Ciolacu, reacție tranșantă la adresa Guvernului Ce ar fi diferit dacă ar veni la putere PSD, în condițiile în care statul se confruntă cu goluriCiteste pe larg

Diana Șoșoacă a fost dată afară din AUR, după ce chiar un coleg de-al său a fost nevoit să-i oprească microfonul în timpul unei luări de poziții halucinante în Senatul României! Diana Șoșoacă a avut și o reacție pe Facebook, după ce a fost dată afară din partid. Prima reacțieiCiteste pe larg

Luni , 8 februarie , odată cu reluarea cursurilor școlare, senatorul PNL, Toma Florin PETCU a ținut să adreseze câteva cuvinte celor angrenați în  sistemul de educație, giurgiuvean: Dragi copii și dascăli, Școlile din Giurgiu sunt pregătite să vă primească în condiții de siguranță. Începerea semestrului al doilea al anuluiCiteste pe larg

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, va avea, în prima jumătate a săptămânii viitoare, o serie de întâlniri online cu oficiali europeni, printre care se numără Nicolas Schmit, Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale şi Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene. Marcel Ciolacu Potrivit unui comunicat al PartiduluiCiteste pe larg