Primim de la cititori: ”ENEL își  umilește consumatorii, dându-le explicații prostești, câteodată!”

Iată în rândurile de mai jos dovada că unii dintre furnizorii de servicii , în cazul de față ENEL Distribuție, ne tratează ca pe niște paria, bătându-și joc de consumatori , dându-le niște explicații puerile, prostești pe alocuri , născând mari suspiciuni și frustrări în rândul celor ce sunt nevoiți să suporte tot felul de sancțiuni ale acestora, cum ar fi debranșările de la rețea…
Recent mi s-a oprit curentul pentru neplată…Am  făcut un grafic de eșalonare și am  plătit  deja cam 40%…Toate bune și frumoase…Mi-au făcut ordinul de branșare…Vine echipa, apasă butonul galben de la contor și văd cum pe contorul ce se află instalat pe scara blocului, scrie : ”putere depășită” (?!)
Unul dintre  muncitorii prezenți, îmi spune:  ,,Nu am  cum  să vă ajut  întrucât sunteți limitați  la cât  scrie în contractul  cu ENEL-ul (!?)”.
Eu, vreau să  vă spun că toate electrocasnicele pe care  le am în casă, sunt de 10  ani și au funcționat  pe  același contract cu ENEL. Cum adică, acum nu mă mai lași să iau din rețea mai   mult, cât am eu nevoie, în așa fel încât să îmi funcționeze totul? Cum până acum s-a putut și acum nu se mai poate?
Trebuie să mai precizez că în prealabil nu am  primit  niciun   preaviz, în acest sens, nicio somație…Prin urmare suntem limitați la 6 kilowați, așa cum scrie în contract. Deci noi nu  putem  să funcționăm decât cu  frigiderul și centrala  termică…Și alea doar câteodată, pentru că dacă se încinge contorul  le ” scuipă” și noi rămânem în întuneric!
Mi se spune că trebuie să  fac cerere pentru a obține ”spor de putere”. De unde știu eu, însă, că poate contorul vostru nu este  limitat  la doar 2 kilowați  și nu la 6 kilowați,  cum scrie  în contract ? Răspunsul  celor de la ENEL  a  venit scurt și descurajant: ”- Așa e… Nu aveți  cum să știți!” Și atunci  cum  facem? Dacă  eu am funcționat  zece ani de  zile cu toate aceste electrocasnice…?
Este absurd, spun eu, ca de la momentul  debranșării și până la momentul rebranșării să fi achiziționat alte electrocasnice.
Frigiderul si centrala au maxim 2 kilowați și cu toate astea sare întruna  contorul!?  Dăm de o persoană mai  răsărită  la ENEL Distribuție  care  o să trimită  o echipă, să  înlocuiască contorul. Problema este că eu nu am vreo relație contractuală cu ”Enel  Distribuție”, neavând nicio obligație față de ei și nici ei către mine.
Eu am un  contract  cu  ”Enel Muntenia Sud SA”, prin urmare  era datoria acestora să rezolve problema. Răspunsul celor de la  ENEL  Muntenia  a fost  de noaptea minții, că trebuie  să contactez un electrician, să îl aduc  acasă,  să facă niște măsurători și să îmi facă un deviz.  Drept consolare, probabil, cei trimiși de ENEL mi-au spus că ”sunt mulți în situația asta”. Și cu ce ”mă încălzește” chestia asta? Eu  cred, mai degrabă, că este o mare mârlănie să fii păcălit la bani!
Iată însă o altă  speță…!  Acum  o  săptămână și ceva, un tip  care  lucra într-un azil de bătrâni, a întârziat la plată…L-au debranșat de la curent și când l-au rebranșat, pe contor scria, ca și în cazul meu: ”putere depășită”.         
Omul  a înnebunit pentru că nu putea  să folosească decât o stație de oxigen la 20 de bătrâni… Practic trebuia  să îi rânduiască, punându-le viața în pericol. După ce omul a făcut scandal  cu cei de la ENEL și cu cei de la Distribuție, l-au pus ăia  să întocmească devize și alte prostii, totul durând vreo 30 de zile.
Repet, omul  avea în grijă un azil de bătrâni, iar acei bătrâni erau dependenți de stațiile de oxigen. Așa că omul nostru s-a dus direct  la emisiunea ”ACCES Direct”,  a făcut bâlci și l-au rezolvat în doar două ore!!
Evident că în cazul meu, dacă voi încheia un  alt contract, diferit va fi și prețul,  pe care furnizorul îl va mări , cu siguranță, artificial.
De aceea vă întreb, retoric: Ce e de făcut? Trebuie ca fiecare dintre cei ce au probleme cu ENEL-ul, să ajungă la Acces Direct?
(O consumatoare ce se simte umilită, Dana D.)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Primim de la cititori: ”ENEL își  umilește consumatorii, dându-le explicații prostești, câteodată!”

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.