Proprietarii de autovehicule sunt obligați să comunice ”și polițiștilor locali”, datele de identificare a persoanei care a condus autovehiculul!

Proprietarii de autovehicule sunt obligați să comunice ”și polițiștilor locali”, datele de identificare a persoanei care a condus autovehiculul!

 

               Începând cu data de 11 decembrie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 335/2022, de modificare a Codului Rutier (O.U.G. nr. 195/2002), prin care proprietarii de autovehicule sunt obligați să comunice datele de identificare a persoanei care a condus autovehiculul, în cazul când aceștia l-au împrumutat, și polițiștilor locali, nu doar celor de la poliția rutieră, așa cum era prevăzut până în data de 11.12.2022.

Amenzile pentru necomunicare pot ajunge până la 2.900 lei, pentru persoane fizice și până la 14.500 lei, pentru persoane juridice.

               Poliția locală va putea solicita aceste date numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației rutiere pe domeniul public. Este important de amintit că, potrivit modificărilor din Codul Rutier, amenzile pentru această abatere, vor fi achitate integral, adică prin derogare de la O.G. nr. 2/2001. Nu se aplică regula plății a jumătate din minimul amenzii, în cel mult 15 zile.

              În considerarea faptului că polițiștii locali vor avea competență de a solicita datele de identificare ale conducătorilor de autovehicule oprite/staționate/parcate neregulamentar, pe raza municipiului, și în special în zona centrală (Turnul cu ceas/Teatrul Tudor Vianu),  conducerea Direcției de Poliție Locală Giurgiu anunță intensificarea controalelor specifice, luându-se măsurile ce se impun.

               Scopul acestor acțiuni este de a disciplina conducătorii auto și de a impune respectarea legislației rutiere, sporirea vizibilității elementului polițienesc în stradă, pentru descurajarea tuturor faptelor care conduc la încălcarea prevederilor legale în vigoare.

            Cetățenii municipiului Giurgiu sunt rugați să apeleze la Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numărul de telefon: 0246274668.

(Jurnal)

                 Începând cu data de 11 decembrie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 335/2022, de modificare a Codului Rutier (O.U.G. nr. 195/2002), prin care proprietarii de autovehicule sunt obligați să comunice datele de identificare a persoanei care a condus autovehiculul, în cazul când aceștia l-au împrumutat, și polițiștilor locali, nu doar celor de […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/proprietarii-de-autovehicule-sunt-obligati-sa-comunice-si-politistilor-locali-datele-de-identificare-a-persoanei-care-a-condus-autovehiculul/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=proprietarii-de-autovehicule-sunt-obligati-sa-comunice-si-politistilor-locali-datele-de-identificare-a-persoanei-care-a-condus-autovehiculul
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 17 februarie 2023 11:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.