Reguli de circulaţie noi. Ce nu mai au voie aceşti şoferi să facă

Apar reguli de circulaţie noi, în Iași, acolo unde șoferii vor fi nevoiți să se adapteze rapid, pentru a nu suporta consecințele care sunt foarte usturătoare la buzunar! Primăria Municipiului Iași a făcut publice ultimele decizii luate pentru fluidizarea traficului.

Reguli de circulaţie noi în Iași

Printre modificările care vor fi aduse în oraș se numără crearea unei benzi speciale pentru mijlocul de transport în comun, extinderea pietonalului Ștefan cel Mare și Sfânt sau crearea a 100 de kilometri de piste pentru bicicliști. Aleșii locali ai PNL Iași au cerut sprijin de la cei ai USR/PLUS pentru implementarea noilor obiective.

Nu mai puțin de 22 de obiective au fost luate în calcul de conducerea de la Palatul Roznovanu pentru a moderniza traficul din orașul Iași. Proiectele ar urma să fie implementate cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Iași. Printre acestea se mai numără proiecte pentru transportul public, extinderea spațiilor verzi, dar și reabilitarea unor instituții de învățământ. Edilul Mihai Chirica a menționat că proiectele ar urma să fie implementate pe termen scurt, mediu și lung, urmând a fi supuse la vot în Consiliul Local.

Reguli de circulatie noi in Iasi
Reguli de circulatie noi in Iasi

”Vrem să facem asta spre binele Iașului”

Pentru aprobarea acestor proiecte, este nevoie de negociere politică, iar primarul Mihai Chirica a susținut că grupul PNL va discuta cu cei de la USR/PLUS pentru susținerea celor 22 de obiective.

”E o căsătorie neconvențională, de moment. Este însă spre binele Iașului. Dacă în vremea interbelică se făceau asemenea căsătorii între aceste case, de data aceasta vorbim despre partidele politice. E vorba despre PNL și USR/PLUS. Vrem să facem asta spre binele Iașului. Am stabilit un program, o agendă de lucru, un certificat de mariaj pe baza căruia vrem să convingem ieșenii că le dorim binele. Vrem să facem echipă pentru Iași”, a susținut primarul Mihai Chirica.

Primarul Mihai Chirica vrea să extindă centura verde a municipiului Iași, respectiv o pădure urbană în zona Șes Bahlui, dar vrea să extindă transportul ecologic în zona metropolitană Iași. Primăria vrea o bandă unică pentru transportul public în comun în municipiu, bandă care ar duce la dispariția mașinilor parcate pe marginea drumului. Șoferii vor plăti amenzi usturătoare, dacă nu se vor supune legii.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.