Reorganizarea ministerelor: Florin Cîțu e nemulțumit

Premierul Florin Cîțu este nemulțumit de miniștri. Șeful Guvernului spune că încă nu a primit un plan de reorganizare a ministrelor.

„Le-am cerut miniștrilor să facă și ei reformă. Anul trecut am reușit în Ministerul de Finanțe să fac reorganizare, să reduc numărul de directori generali și asta a adus economii la buget și ministerul merge foarte bine și a colectat mai mult decât înainte, am economisit și bani.

Poți face reformă și să reduci numărul de directori generali. E cea mai simplă reformă.

Îi încurajez, deocamdată îi încurajez, după aceea o să le solicit miniștrilor să facă această reorganziare a ministerelor

Până acum nu am primit reorganizarea ministerelor care să facă ce am făcut eu, să reducă numărul de directori generali. Până acum nu a avenit niciunul să facă asta. Acum îi încurajez, apoi o să le solicit, altfel nu se pot reduce cheltuielile”, a declarat premierul la Radio Guerrilla.

Cîțu a vorbit și despre reforma companiilor de stat: „În buget am inclus bani pentru companiile cu pierderi, presupunând că vor face reformă și vor reduce cheltuielile. Suntem în luna iunie în curând și nu s-a făcut așa ceva. Le spun colegilor din Guvern că nu vor primi acei bani la rectificare pentru a avea cheltuielile până la finalul anului acoperite. Dacă nu fac reformă.”

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.