După foarte mulți ani, în România este liniște. Chiar dacă în apropiere se aud gemetele războiului. Mă refer la liniștea guvernamentală, nu mai sunt isterii, nu mai sunt neînțelegeri între membrii coaliției de guvernare, totul e pace, totul e serenitate. Această pace are însă anumite explicații. Cea mai importantă dintre ele este că țării noastre i s-a făcut un take-over de toată frumusețea în Consiliul de Administrație, profitând de contextul internațional, mai precis de declanșarea războiului din Ucraina.
Americanii au pus piciorul în pragul României și și-au impus punctul de vedere. Și până acum, e adevărat, americanii au avut un cuvânt covârșitor de spus în tot ceea ce însemnat devenirea țării noastre în ultimii 33 de ani, dar metodele lor de soft power au fost puse în aplicare mai degrabă în spiritul unui parteneriat, al unei discuții amiabile cu conducerile de după Revoluție ale țării noastre.
Americanii au promovat valori mișto, s-a impus alternanța la guvernare a stângii cu dreapta și invers, s-au instalat politici și instituții de luptă împotriva corupției, dar noi n-am înțeles nimic din toate astea. România e prea tânără ca să fie condusă prin soft power, noi încă ne închinăm de frica ciocanului primit în cap și a toporului care ne taie deștele.
Iar americanii, ăia care încă mai decid în lume, ne-au zis:
“Bă, v-am dat credit. V-am lăsat să vă alegeți conducătorii. Ați ales tot ce ați vrut voi. Tuturor celor pe care i-ați ales voi, noi le-am dat credit. Am dat credit unor oameni ca Ponta, Băsescu, Dragnea, Orban, Cîțu, Barna, Cioloș… Rând pe rând, toți aceștia au eșuat, v-au înșelat, ne-au înșelat așteptările ca partener strategic. Bă, băieți, v-am învățat. Sau am încercat. Am avut încredere în voi să vă conduceți țara, să duceți țara asta la un alt nivel. Efectiv nu puteți. Nu sunteți în stare să depășiți orgoliile, nu sunteți în stare să vă depășiți găurile din caracter”.
Atât de simplă a fost discuția. Aceasta este explicația păcii dintre PNL și PSD. În spatele ei, stă pacea dintre serviciile secrete românești și CIA. Pentru prima oară în istoria postdecembristă a României, cele două părți nu se mai curentează una pe alta, nu-și mai trag preșurile, nu-și mai fac renghiuri, nu-și mai mutilează abordările, ci colaborează. Nicolae Ciucă este reprezentantul CIA în România și premier. Marcel Ciolacu este omul ales de Pădure să reprezinte la guvernare serviciilor secrete românești. Nu, Ciolacu nu e decident, e “implementator”.
Nici Ciucă, nici Ciolacu nu decid nimic, li se “decide” totul, li se spune tot ce trebuie să facă. E și normal însă ca, din când în când, să mai apară găuri în acest “proiect”.
De exemplu, nu e o “întâmplare” cel mai nou scandal născut zilele trecute despre legile de reorganizare și reformare a serviciilor secrete. Acest scandal nu este întâmplător și felul în care el a fost băgat pe gâtul opiniei publice nu este întâmplător.
Profitând probabil de accesul la discuțiile de bază pe această temă, “Cineva”, un actor important și care cel mai probabil nu este de acord cu această pace prin care se conduce România, a lăsat să se scurgă pe surse draftul cu propunerile incipiente de reformă, care, privite în tonul în care au fost “prezentate”, sunt niște aberații incredibile.
Dar realitatea e că, după 33 de ani, România asta, încă tânără, încă mirosind a “securismul” de care vorbea Hellvig recent, a ajuns în momentul în care trebuie să își pună marile întrebări, inclusiv vizavi de ceea ce își dorește în următorii 30 de ani pe partea de siguranță națională.
În ciuda reformelor drastice care au avut loc și în SIE, și în SRI, în ultimele 3 decenii, căci structurile principale de intelligence arată totalmente diferit față de anii ‘90, pe masă au rămas câteva probleme grave, importante și cu puține șanse de rezolvare. Chiar dacă puține, sunt însă consistente, și problemele/provocările pot fi rezolvate dacă la masă se vor așeza oameni sănătoși la cap și care să înțeleagă că România nu mai poate continua așa.
În acest moment, SRI și SIE se calcă pe degete, pentru că multe dintre competențele lor se încalecă. Controlul real asupra celor două instituții e o glumă, comisiile parlamentare sunt despuiate de autoritate. Șefii civili sunt carotați sau ignorați de adjuncții lor, pe comanda militară, unii devenind îngrijorător de puternici (vezi cazul Coldea), sau îndeplinesc atribuții exotice, cum e cazul lui Eduard Hellvig, șef al SRI, care face mai multă politică externă pentru România decât face ministrul de Externe desemnat, ceea ce e groaznic de penibil.
Deși cred că e bine să ne punem întrebarea dacă SRI și SIE merită unite, eu cred că România nu pare, în acest moment, destul de matură să-și poată permită așa ceva. Mai e de discutat și dacă reforma serviciilor secrete trebuie să fie o discuție la care să aibă acces toți analfabeții din această țară, dacă nu cumva reforma serviciilor de intelligence trebuie să fie apanajul liderilor politici ai acestei țări, dar și al factorilor reali de conducere din serviciile secrete.
Peste orice fel de discuții, dacă Hellvig ar trebui să aibă 14 mandate sau dacă acoperiții SIE ar trebui să colaboreze cu acoperiții SRI, este foarte important ca România să-și traseze niște obiective de securitate care să fie atinse în următorii 30 de ani, să-și creeze o strategie serioasă pentru următoarele 3 decenii care se anunță extrem de complicate, iar aceste obiective să devină secret de stat și să fie asumate de cei care vor conduce în viitor România.
Am luat-o puțin după casa nănașului, dar am vrut să vă fac să înțelegeți că ceea ce se întâmplă în România în aceste zile nu e meritul nostru, nu ține de noi. Ba chiar aș putea să zic că suntem la cel mai scăzut nivel de autoritate și suveranitate de după Revoluție. Aici apare însă un paradox: foarte multă lume este mulțumită că lucrurile stau așa.
În barometrele de opinie care nu se publică în presă, dar la care am acces datorită unor surse, reiese clar că populația este foarte mulțumită de liniștea de la guvernare, că, în sfârșit, politicienii, chiar și adversarii politici, colaborează pentru România. Sau, cel puțin, asta crede poporul.
Da, poporul este îngrijorat de război, este stresat de incertitudinea ce domnește în Europa și în lume, dar este mulțumit pentru că este liniște. Fiindcă românii s-au săturat de isteriile rezistacilor, de minciunile USR-PLUS, s-au săturat să mai creadă în lideri “providențiali” precum Barna sau Cioloș sau Clotilde sau Nicușor Dan și care, odată aleși, se scobesc în nas și bagă în gură mizeria promisiunilor lor încălcate.
România s-a săturat de isterii.
De aia, pe telecomanda de la teve nu mai apar Șoșoacă sau George Simion, pentru că decidenții americani i-au scos pe tușă din punct de vedere mediatic pe acești clarinetiști politici. De aia nu mai apar asemenea personaje care făceau zgomot de fond inutil, de aia AUR se dezintegrează, de aia USR nu mai e o miză, balamalele nu au sens pe vreme de război, ele trebuie să scârțâie atunci când e pace.
Poporul român trebuie să rămână concentrat la ceea ce e important. Cel puțin ăsta este punctul de vedere al Licuriciului Mare, care consideră că trăim un moment global de “awakening”.
Întrebați-i și pe oamenii de afaceri din România și au să vă spună același lucru, că le convine această liniște, fiindcă nici ei nu mai aveau nevoie de scandal, de ruperi de ritm, de cutremure în coaliții, de imprevizibilitate guvernamentală. Da, da, exact asta au cerut mereu guvernanților oamenii de afaceri români: dacă nu ne ajutați, măcar să nu ne încurcați.
Uite c-acum se întâmplă acest lucru. Așa cum vă spuneam, această liniște convine și poporului, și mediului economic, și americanilor, ca parteneri strategici ai noștri. Convine chiar și partidelor politice aflate la putere, fiindcă fiecare obține ce vrea în aceste momente. Și asta e interesant.
Ne sperie această normalitate, această liniște, fiindcă în România nu a fost aproape niciodată liniște, ci mai mereu circ. Sigur că este ciudat să vezi Stânga și Dreapta colaborând.
Și e musai să ne punem întrebări dacă această anulare a suveranității României este temporară, de durată, dacă vom reveni vreodată la “ce am fost și mai mult decât atât” sau vom mânca resturile de la masa bogaților lumii.
Dar acum…
Acum suntem prea importanți pentru liderii lumii din punct de vedere geo-strategic ca să mai putem fi lăsați să greșim, așa cum am făcut-o până acum. Și poate că ăsta este momentul.
Conducerea străină, nevăzută a țării noastre, se implică însă în reformarea României și pe planuri si mai puțin vizibile decât conducerea efectivă a țării, respectiv a guvernului. Credeți că mazilirea lui Băsescu, Elenei Udrea sau a baronului Ionel Arsene ori arestarea mâinii drepte a baronului Ghoerghe Flutur sunt întâmplătoare? Vă spune domnul Liviu Alexa că nu.
Ce nu au fost în stare DNA și DIICOT să desăvârșească în anii trecuți, ce n-a fost în stare Justiția română să rezolve de 7 ani încoace, au rezolvat americanii dând un bobârnac structurilor de forță din România și obligându-le să „comply” din punctul de vedere al luptei anticorupție, care rămasese în coadă de mătură.
Prezența pe mai departe pe scena politică a lui Traian Băsescu fără sentinta de rigoare că a fost un securist împuțit ar fi fost o nesimțire. Rămânerea în libertate a unei infractoare ordinare precum Elena Udrea era o jignire la adresa poporului român. Prezența în actul administrativ a unui baron ca Ionel Arsene, îmbogățit peste măsură de ciordelile făcute, era o rușine.
Baronii peneliști și pesediști vor fi epurați în perioada imediat următoare, maxim în doi ani.
Pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul clasei politice românești rămânerea în schemă a baronilor este bine conștientizat de americani. Ei știu că, fără curățarea României de asemenea techerghei, nu e posibil un restart real în 2024, căci „supraviețuitorii” l-ar putea compromite și România ar putea rămâne la fel de coruptă ca până acum.
Un mare filosof american, pe numele său Mike Tyson, spunea cu dreptate: „Fiecare om are un plan până primește un pumn în gură”.
Fiecare politician se crede smardoi până este încătușat și, dintr-o dată, devine un nimeni. Sunt foarte mulți politicieni care au reușit să meargă fie pe sfoară, fie pe după tufișuri, în ultimii 20 de ani. Baronii PSD și PNL au mai fost călăriți de procurori. Da, dar cei mai grei au rămas intangibili, spre disprețul tuturor. Americanii sunt hotărâți să curețe locul pentru 2024 și vor profita de acest intermezzo scurt, să sperăm, de acces la butoanele țării, ca să ajute România să devină mai bună.
În aceste momente se fac planuri peste planuri în laboratoarele lumii și este interesant că multe dintre ele vizează România. Pe de o parte, Emmanuel Macron, care a ratat admirabil implicarea în destinele României prin eșecul papagalului de Dacian Cioloș, a trecut la adevăratul plan A și anume la impunerea Laurei Codruta Kovesi la președinția României. Kovesi a și primit de la ursitoarele Europei pe tavă inelul fermecat al procuraturii europene care oferă o forță magică, pe acea de a aresta cum vrea si când vrea cam pe oricine din Europa.
Interesele LCK sunt variate, iar intrarea ei în scenă se va produce cel mai probabil prin forță și cu niște lovituri de imagine în România care vor zgudui scena politică și economică a țării, urmând să fie arestați niște băieți grei care au făcut nasoale și care au crezut că scapă nepedepsiți.
La toate acestea, mai puneti si a doua parte din plan și anume câteva arestări de răsunet în Europa. Forța LCK este că pentru orice fel de operațiune de acest gen nu va avea nevoie de acordul vreunui judecător sau de vreun agreement, ci va pleca la drum având grijă doar să nu-i supere pe cei care au dus-o acolo. Asta este altă discuție.
LCK a crescut incredibil în sondaje. Este cea mai prezidențiabilă personalitate „politică” din acest moment, deși ea nu face parte din clasa politică, dar toți românii o văd cu șansele cele mai mari să plece la Cotroceni. Ceea ce este foarte interesant.
Necunoscuta e dacă va merge independentă sau va fi sprijinită de PNL în demersul ei, ori de o forță politică ce ar urma să apară și să crească în următorii 2 ani.
Următorul preferat al românilor este, surprinzător, Mircea Geoană. De ce zic surprinzător? Pentru că nimeni nu ar mai fi crezut în revigorarea politică a acestuia după eșecul răsunator de la prezidențiale. Cineva acolo sus il iubește.
Nota redacției: Cum Strict Secret este dedicat românilor care caută „altceva”, dincolo de zgomotul alb al mașinilor de manipulare, poate nu ar strica să țineți minte trei litere: NCN. E un post TV de știri și opinie cu totul altfel, pe care îl găsiți în grilele tuturor cabliștilor români, în zona posturilor informative. Nu mai zapați PESTE el, adăstați câteva minute pe zi pe NCN. O să vedeți, o să vă placă si o să vreți să rămâneți tot mai mult acolo.