Serghei Lavrov a ajuns în China pentru prima sa astfel de vizită de după invazie. Ucraina nu este (teoretic) pe agenda discuțiilor

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a sosit în China pentru o reuniune de două zile pe tema Afganistanului, a anunțat miercuri ambasada rusă la Beijing, transmite AFP.

Serghei Lavrov si Wang YiFoto: ITAR-TASS News Agency / Alamy / Alamy / Profimedia

Aceasta este prima vizită în China a șefului diplomației de la Kremlin de când țara sa a invadat Ucraina, la 24 februarie. De atunci, Beijingul a refuzat să condamne intervenția Moscovei, dar a denunțat sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.

Lavrov a sosit la Tunxi (est), unde urmează să aibă loc până joi o reuniune a șapte dintre vecinii Afganistanului (pe lângă Rusia și China: Pakistan, Iran, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan), a precizat ambasada sa pe rețeaua de socializare Weibo.

Șeful diplomației talibanilor, Amir Khan Muttaqi, este de asemenea așteptat să participe, potrivit agenției China News.

În paralel, va avea loc o reuniune a unui „mecanism de consultare” privind Afganistanul, la care vor participa diplomați din China, Rusia, Pakistan și Statele Unite, a anunțat Beijingul.

Întâlnirile au loc la o săptămână după o vizită la Kabul a ministrului chinez de externe Wang Yi, prima sa vizită de la preluarea puterii de către fundamentaliștii islamiști anul trecut.

China împarte cu Afganistanul o mică frontieră montană de 76 de kilometri la mare altitudine. Beijingul se teme de mult timp că vecinul său ar putea deveni o bază pentru separatiștii și islamiștii din grupul etnic uigur, majoritar în vasta sa regiune nord-vestică Xinjiang.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.