Simona Gherghe, despre atacul asupra Mirelei Vaida, la Acces Direct. A fost sau nu regizat?: “S-a văzut şi la case mai mari”

Imediat după atacul Mirelei Vaida care a avut loc în timpul emisiunii, Simona Gherghe a reacționat, venind cu un mesaj emoționat de susținere. Prezentatoarea și-a susținut colega de trust, totodată combătând speculațiile apărute pe baza întâmplării.

Simona Gherghe a reacționat cu privire la atacul Mirelei Vaida

Colega de trust a Mirelei Vaida, Simona Gherghe a reacționat la scurt timp după ce moderatoarea emisiunii ”Acces direct” a fost atacată în direct cu o cărămidă de către o femeie complet dezbrăcată. Mirela Vaida a avut parte de momente de coșmar, atunci când femeia și-a făcut apariția în direct, pe platoul de filmare.

Simona Gherghe nu a fost impasibilă față de traumatizantul eveniment, astfel că i-a transmis celei care i-a luat locul la prezentarea emisiunii ”Acces Direct”, un mesaj de susținere foarte emoționant. Pe lângă asta, vedeta a ținut totodată să combată speculațiile născute pe baza cărora această întâmplare nefericită ar fi fost de fapt un fals.

”Mirela, știu că treci prin momente cumplite. Sper doar ca puii tăi să nu fi văzut scena de ieri. Inima sus! O să fie bine! Suntem alături de voi. Iar celor care cred că ce s-a întâmplat ieri, în direct, este un fake le spun doar că breșe în securitate s-au văzut și la case mai mari, în cazul președinților. Nu te pui cu mintea unui om bolnav”, a menționat Simona Gherghe.

Simona Gherghe a combătut totodată speculațiile potrivit cărora scena ar fi fost regizată
Simona Gherghe a combătut totodată speculațiile potrivit cărora scena ar fi fost regizată

Scena nu a făcut parte dintr-o regizare

După cum a afirmat Simona, acea scenă șocantă nu a fost o parte dintr-o regizare, cu atât mai mult cu cât viața celor din platou a fost pusă în pericol.

 ”E groaznică scena și da, nu e deloc normală situația, dar nu credeți în scenarii. Știu bine locul, știu și oamenii de acolo și a fost o eroare de securitate. Și, mai cred că cei de acolo vor fi mai în siguranță de acum încolo. Iar puterea unui gând bun ajută întodeauna”, a scris Simona Gherghe într-un InstaStory.

Telespectatorii emisunii au putut vedea în direct în ziua de vineri, scene șocante. În timp ce prezenta sumarul emisiunii, în platou și-a făcut apariția o femeie complet dezbrăcată care a aruncat înspre Mirela Vaida cu un bolonav. Agresoarea a fost oprită de către colegii de platou ai vedetei, însă Mirela Vaida a rămas șocată.

 „Sunt în stare de șoc. Am fost atacată, fix când am intrat în paltou. Avem un pietroi foarte mare și foarte greu care trebuia să vină în capul meu. A intrat o femeie dezbrăcată complet, pe o ușă lăturalnică, țipa încontinuu să îi dau banii’, a spus Mirela Vaida, plângând.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.