TRECERE FĂRĂ TAXĂ ÎN BULGARIA, DE ZIUA PODULUI

TRECERE FĂRĂ TAXĂ ÎN BULGARIA, DE ZIUA PODULUI

Marți, 20 iunie, se împlinesc 69 de ani de la inaugurarea Podului Prieteniei, ocazie cu care cei care trec podul în anumite mijloace de transport vor fi scutiți de plata taxei de pod.

Este vorba despre vehiculele rutiere de transport persoane (autoturisme), cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, care vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere, în valoare de 15 lei.

Inaugurat pe 20 iunie 1954, Podul Prieteniei era considerat atunci cel mai mare pod rutier și cale ferată din Europa, o construcție extrem de necesară pentru România și Bulgaria.

Podul Prieteniei are o lungime de 2800 de metri, fiind construit pe două nivele, unul rutier și unul feroviar, având și un trotuar pentru pietoni;  în plus, este singurul pod mobil de peste Dunăre, care are posibilitatea de a se ridica atunci când trec ambarcațiuni mai înalte.

 

 

Marți, 20 iunie, se împlinesc 69 de ani de la inaugurarea Podului Prieteniei, ocazie cu care cei care trec podul în anumite mijloace de transport vor fi scutiți de plata taxei de pod. Este vorba despre vehiculele rutiere de transport persoane (autoturisme), cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, care vor fi scutite …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/06/19/trecere-fara-taxa-in-bulgaria-de-ziua-podului/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 19 iunie 2023 14:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.