La iniţiativa senatorului Niculae Bădălău, senatorii au aprobat luni, 26 martie, propunerea legislativă privind transmiterea fostului sediu al Prefecturii din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu în domeniul public al Judeţului Giurgiu şi în administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu. Într-o declaraţieCiteste pe larg

O femeie, de 74 ani, a fost accidentată ușor pe Bulevardul București din municipiul Giurgiu, în timp ce traversa regulamentar strada pe trecerea pentru pietoni.  Duminică, 4 februarie a.c., în jurul orei 10.15, un tânăr, de 34 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul BucureștiCiteste pe larg

Potrivit primelor informaţii, o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni, în zona de la Casa Cărţii, pe sensul către Bucureşti. Victima era conştientă şi a fost ridicată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu de un echipaj medical SAJ, chemat să intervină la locul accidentului. Poliţiştii deCiteste pe larg

  Miercuri, 31 ianuarie 2018, se împlinesc 600 de ani de la moartea Voievodului Mircea cel Bătrân, iar municipalitatea, prin Centrul Cultural “Ion Vinea” și muzeograf Emil Păunescu, va marca această zi printr-un eveniment comemorativ inedit, desfășurat la Ateneul Nicolae Bălănescu la ora 11.30. “Evocare 600 de ani de la trecereaCiteste pe larg

O minoră din localitatea Ghimpați a fost accidentată în timp traversa prin loc nemarcat și fără să se asigure. Marți, 16 ianuarie a.c., în jurul orei 08.10, în localitatea Ghimpați, județul Giurgiu, pe Drumul National 6, un bărbat de 43 ani, din comuna Poroschia, județul  Teleorman, în timp ce conduceaCiteste pe larg

O persoană a fost rănită  în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 6, în localitatea Gorneni, pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor. Luni, 8 ianuarie a.c., un tânăr de 20 ani, din comuna Băbăița, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Național 6, înCiteste pe larg

Un bătrân a fost rănit în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 6, în localitatea Gorneni, pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor. Luni, 8 ianuarie a.c., un tânăr, de 20 ani, din comuna Băbăița, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Național 6, înCiteste pe larg

Accidentul s-a petrecut joi, 04.01.2018., în jurul orei 18.10, când un bărbat, de 68 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Bulevardul C.F.R., din municipiul Giurgiu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii prin loc special  semnalizat corespunzător. ”În urmaCiteste pe larg

Este “aventura” prin care au trecut joi doi giurgiuveni, de 48 şi, respectiv, 50 de ani, incidentul petrecându-se pe Bulevardul CFR, din municipiu: “Două persoane din municipiul Giurgiu au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor. Joi, 04.01.2018., în jurul oreiCiteste pe larg