Urcați la volan, fără dreptul de a conduce!

Urcați la volan, fără dreptul de a conduce!

Tot mai des, o serie de persoane urcă la volanul autoturismului fără a poseda permis sau cu el suspendat mizaând pe faptul că nu vor fi prinse de către agenții de circulație, însă nepunându-și întrebarea la ce riscuri se expun atât ei cât și pe cei aflați în trafic…

Așa se face că la data de 5 septembrie, ora 20.07, polițiștii giurgiuveni au depistat, pe D.N.5, în localitatea Daia, județul Giurgiu, un bărbat, de 69 de ani, din localitatea Voluntari, județul Ilfov în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat.

Acestuia i-a  fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

 În aceeași zi de 5 septembrie, două ore mai târziu (ora 22.20), polițiștii giurgiuveni au depistat un tânăr, de 19 ani, din localitatea Daia, județul Giurgiu, în timp ce conducea, pe strada Cireșului, din localitatea Plopșoru, un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă acum cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

(Jurnal)

Sursa: IPJ Giurgiu

Articolul Urcați la volan, fără dreptul de a conduce! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Tot mai des, o serie de persoane urcă la volanul autoturismului fără a poseda permis sau cu el suspendat mizaând pe faptul că nu vor fi prinse de către agenții de circulație, însă nepunându-și întrebarea la ce riscuri se expun atât ei cât și pe cei aflați în trafic… Așa se face că la data […]

Articolul Urcați la volan, fără dreptul de a conduce! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/urcati-la-volan-fara-dreptul-de-a-conduce/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 6 septembrie 2023 11:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.