Talibanii au reinstaurat teroarea în Emiratul islamic. Jurnalişti afgani, bătuţi până când nu s-au mai putut ridica în picioare FOTO

În lumina palidă a unui birou uriaş, cei doi tineri afgani, înalţi şi slabi, cu părul negru şi des, şchioapătă şi icnesc de durere în timp ce-şi scot hainele.  Ei îşi dau jos mai întâi cămăşile, leoarcă de sudoare, iar apoi îşi dau jos pantalonii.
Un murmur de stupoare umple sala redacţiei la căderea serii. Corpurile lor, martirizate, sunt acoperite de vânătăi atât de mari, încât îi acoperă toată partea de jos a spatelui unuia, un umăr altuia şi pulpele amândurora.  Jurnalişti la ”Etilaat Roz” (”Informaţia Zilei”), unul dintre principalele cotidiene afgane, Taqi Daryabi, un fotograf în vârstă de 22 de ani, şi Nematullah Naqdi, un cameraman în vârstă de 28 de ani, s-au dus dimineaţa să urmărească o manifestaţie în faţa unui comisariat în al treilea district al Kabulului.
Combatanţi talibani, care înţesau oraşul în urma preluării bruşte a puterii de către fundamentalişti, la jumătatea luiaugust, s-au năpustit asupra lui Nematullah imediat ce a început să filmeze.
”Mi-au spus că filmatul era strict interzis. Îi arestau pe toţi cei care filmau şi le luau telefoanele”, declară el AFP.
Manifestaţia abia începuse. Sosiseră doar câteva zeci de femei, pentru a-şi apăra dreptul la a munci şi studia, unul dintre leitmotivele adunărilor antitalibane care au avut loc în ultima perioadă în marile oraşe afgane.
Nişte talibani încearcă să-i ia camera lui Nematullah, însă el le scapă şi o dă discret unei manifestante. Însă talibanii care l-au urmărit îl prind şi îl duc cu forţa la comisariat.
Înăuntru, ”talibanii au început sămă insulte, să mă lovească cu piciorul”, continuă el. Ei îl duc într-o cameră goală şi se dezlănţuie asupra sa ”vreo patru sau cinci” inşi. ”Mi-au legat mâinile la spate, m-au pus jos şi m-au bătut cu bastoane, cabluri, furtunuri, cu tot ceea ce au găst”.
”Strigam, le spuneam într-una că sunt jurnalist. Dar lor nu le păsa. M-au lovit cu piciorul în cap, m-au bătut pe spate. A durat 10-15 minute. Am crezut că aveau să mă omoare”. Talibanii au luat-o de la capăt de câteva ori.
Nematullah a fost condus, până la urmă, într-o celulă, în care erau înghesuite 15 persaoane. El îl găseşte aici pe Taqi, arestat şi bătut în acelaşi fel, şocat, cu capul plin de sânge. ”Eram culcaţi pe jos, ne durea atât de tare încât nu ne piuteam mişca”, îşi aminteşte Taqi.  După aproximativ patru ore, la începutul după-amiezii, talibanii îi eliberează, le dau telefoanele înapoi şi îi aruncă afară, într-un ultim potop de insulte.

Agresorii lor nu şi-au ascuns dispreţul faţă de jurnalişti. ”Pentru ei, noi suntem inamicul”, declară Taqi. Iar Nematullah povesteşte că, ”după ce ne-au bătut crunt, ne spuneau «aţi înţeles ce se întâmplă atunci când filmaţi?»”. Un taliban i-a spus lui Taqi, care l-a întrebat de ce l-a lovit, că ”ai noroc că nu te-am decapitat!”.
Întrebat de AFP despre acest caz, Guvernul taliban nu a comentat.
Guvernul a ridicat tonul miercuri seara şia anunţat interzicerea manifestaţiilor ”până la noi ordine”, după ce a cerut presei să nu le mai acopere.
Însă noi manifestaţii sunt prevăzute, un adevărat test pentru noul regim, care s-a angajat pe lângă comunitatea internaţională să respecte libertatea de exprimare.
Câteva zeci de jurnalişti au fost bătuţi, în ultimele zile, arestaţi sau împiedicaţi să acopere manifestaţii. Este vorba mai ales de afgani, pe care talibanii îi hărţuiesc sau bat mai mult decât pe jurnaliştii străini, potrivit mai multor mărturii.
”Discursul oficial nu are nimic a face cu realitatea pe care o observăm pe teren”, notează directorul Etilaat Roz, Zaki Daryabi, care îndeamnă toată presa să se unească şi să denunţe violenţele comise împotriva jurnaliştilor şi altora.
Se pot, oare, schimba talibanii? Taqi se apleacă cu o grimasă şi îşi arată spatele, o enormă vânătaie. ”Dacă vreţi un răspuns, e de ajuns să priviţi”.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.