Îmi plac statisticile, deși ele seamănă cu minijupa: arată ceva, dar ascund esențialul. În orice caz, statisticile din România par să fie o descriere în cifre a Raiului. Potrivit lor, urările de sănătate, prosperitate, noroc, voie bună, baftă în dragoste și la loto vor putea fi înlocuite cu “îți urez să fii capul de locuitor!”
Al dracu’ ăsta, capul de locuitor, trăiește foarte bine în România! Capul de locuitor are bani, are locuință, are mașină de șmecher, călătorește în străinătate, este sănătos, copiii sunt bine, părinților și bunicilor le pocnesc obrajii de bunăstare, are un job bine plătit, are timp liber…
Vă spun eu, capul de locuitor e un amestec de Oana Zăvoranu, Becali, Monica Tatoiu, Măruță, frații Pavăl împreună și separati, Halep, Hagi, Bianca Drăgușanu și Țiriac. AND-ul capului de locuitor conține bucăți din ce au mai bun toți aceștia.
Eu nu cred statisticile deși, repet, îmi plac foarte mult. Și nu le cred pentru că, de exemplu, dacă un om câștigă 20 mii de lei pe lună iar alți doi câștigă 2.000 de lei pe lună, un eventual cap de locuitor rezultat din media celor 3 ar câștiga 8 mii de lei lunar. Un om politic aflat la guvernare ar putea să spună că în România se câștigă bine – nu e puțin să ai 8 mii de lei salariu. Ar putea să spună, dar ar fi bine să nu o facă. Acest rezultat este media traiului foarte civilizat pe care îl are un om și a mizeriei în care trăiesc alți doi. Este un exemplu, dar cred că nu este departe de realitatea României. Politicile dezastruoase din ultimii 30 de ani au condus la îmbogățiri rapide (de multe ori necinstite) și sărăciri abrupte, de cele mai multe ori umilitoare și nedrepte. Prea puțini români au câștigat de pe urma capitalismului postdecembrist, prea mulți au pierdut. Iar prăpastia dintre cele două categorii – foarte bogați și săraci lipiți pământului – este uriașă. Acest gol trebuia să fie umplut de pătura de mijloc, cei care țin în spatele lor o țară și o națiune. Pătura de mijloc este patria capilor de locuitor. Acolo îi găsim pe cei care nu își permit să își etaleze bolizii la Mamaia, dar își permit o săptămână decentă în Grecia. Tot ei sunt ăia care mai rămân cu bani să cumpere măcar o data pe lună bilete la teatru pentru întreaga familie, își permit să își trimită copilul în tabără, să cumpere o carte și să mănânce din când în când la restaurant.
Uitați-vă în jurul vostru, câti astfel de oameni cunoașteți? Cam puțini, nu? Dar câți săraci vedeți în jurul vostru? Nu sunt foarte mulți? Și când ați văzut ultima data, în viu, un miliardar? Demult sau niciodată…
Potrivit Constituției, acea cărticică din care oamenii politici mai rup câte o pagină când se duc la wc, statul este cel care trebuie să asigure un nivel de trai decent tuturor românilor. Din nefericire, după Revoluție, niciodată România nu a trecut printr-o perioadă în care oamenii politici să nu se gândească la alegeri, fie locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale. Din nefericire, eludarea legii, hoția, sleirea BANCOREX, trucarea licitațiilor, șpaga au dus la nedreptăți economice iremediabile. Incompetența, angajarea la stat pe bază de carnet de partid, lipsa unor politici pe termen lung (fiecare președinte, de exemplu, a considerat că lumea începe cu el) au însemnat tergiversări, amânări, schimbări, anulări de măsuri politice benefice pentru economie. De la iliescienele “democrație originală”, “nu ne vindem țara” și “capitalism de cumetrie” s-a ajuns azi la haos în economie, la lipsa investițiilor, la dezastre sistemice.
Oriunde ne-am aținti privirea, în oricare domeniu, constatăm legi strâmbe, măsuri guvernamentale luate pe picior, lipsă de eficiență, incompetență. Locul specialiștilor a fost luat de securiștii de tip nou, unși politic, cu spate asigurat de servicii, juliți în genunchi din cauza poziției pe care trebuie să o ia în fața celor nevăzuți, care conduc de fapt, România.
Politica pomenilor asigură continuitate la putere. Lipsa educației civice și financiare se simte din cel mai îndepărtat cătun până în centrul Capitalei. “A furat dar a și făcut ceva” este expresia dramei prin care trece acest popor. Acum, românii sunt mulțumiți că guvernul a tăiat 50 de bani din prețul litrului de combustibil. Efectul va trece în două – trei săptămâni. Prețul va crește și se va ajunge curând să dăm aceiași bani când alimentăm de la pompele funebre. Vă amintiți prin februarie, când prețul, la câteva benzinării, era de 11 lei pentru un litru? Dacă a fost doar un test? Nu suntem departe de acest preț. Ce a rezolvat guvernul cu 50 de bani? Nimic. Doar tăcere, pentru o perioadă. Această măsură nu trebuia să existe.
Vorbim puțin despre cardul cu care cumpără bătrânii alimente în valoare de 250 de lei? E tot o păcăleală. Inflația le-a lăsat farfuria goală demult. Cardul a venit mult prea târziu iar efectul va trece mult prea repede. Nici această măsură nu trebuia să existe!
Să vorbim de cele 700 de lei care se dau celor mai săraci bătrâni, într-un gest de o ineleganță strigătoare la cer. Se dau o singură data și îi transformă pe pensionarii săraci în dușmani – de ce unii primesc iar ceilalți stau și privesc? Banii se dau celor care au pensii sub 2.000 de lei. Dacă un pensionar are 2.000 de lei și 10 bani, nu primește nimic. Tâmpită soluție! Dar nici măcar asta nu trebuia să existe! De această măsură, spune premierul, beneficiază 3,3 milioane de oameni. Asta e sărăcie lucie, de neimaginat pentru mulți dintre noi! Și atunci, de unde acea bunăstare a “capului de locuitor”? Din diferența astronomică dintre cei mai bogați și acești oameni care își trăiesc zilele blestemându-le.
De ce nu ar fi fost nevoie de aceste măsuri? Într-o țară normală, cu politicieni responsabili, nu trebuia să se ajungă în această situație. Economia de piață nu însemnă sălbăticie, are reguli care conduc la bunăstare pentru cei mai mulți, are instituții ferme, o justiție care o sprijină, se bazează pe măsuri active, nu pe pomeni, nu pe imense amăgiri. “Mai dă-le, Nicule, 100!” a rămas principala soluție pentru scăparea din situații care nu ar fi trebuit să existe.
Se știe, alternanța la guvernare între stânga și dreapta este rezultatul unui ciclu politic de necontestat. Partidele de dreapta susțin capitalismul dur și strâng cureaua măsurilor sociale, în timp ce partidele de stânga vin întotdeauna cu măsuri mai flexibile, care dau guri de oxigen populației. Cu alte cuvinte, stânga cheltuiește ce a acumulat dreapta.
În România, în acest moment, stânga și dreapta conduc împreună și au stabilit deja un plan de guvernare comună pe termen lung. PNL – dreapta și PSD – stânga pot guverna acum cu maximă bunăvoință, însă naturile lor politice nu sunt compatibile. Cum să ne conducă în același timp PNL – care strânge banii și PSD – care cheltuie banii? E ca și cum un om ar mânca și ar vomita în același timp!