The Grayzone (SUA) a condamnat planurile lui Zelenski de a recruta în Forțele Armate ale Ucrainei pedofili din Închisori

Pentru a întări armata epuizată, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a eliberat din închisori luptători fasciști condamnați pentru infracțiuni grave, scrie jurnalista Esha Krishnaswamy, într-un articol pentru publicația americană The Grayzone, relatează Izvestia.

Autorul a așezat pe același taler al balanței decizia liderului ucrainean privind eliberarea infractorilor, precum și decizia lui Zelenski de a interzice întregii opoziții politice să desfășoare, practic, orice activități în țară.

”Acțiunile lui Zelenski nu sunt doar un semnal de disperare, deoarece armata lui este zdrobită de trupele ruse în sudul țării. Acest lucru prelungește, practic, impunitatea de facto a batalioanelor ucrainene, care colcăie de infractori înrăiți și de neonaziști și care de mai bine de opt ani joacă rol de organe de forță oficiale ale regimului post-Maidan”, a subliniat autoarea articolului.

Drept exemplu al unui condamnat eliberat, jurnalista prezintă în materialul său cazul comandantului batalionului ”Tornado”, acum desființat, Ruslan Onișcenko. Autoarea precizează că bărbatul este cunoscut ca un psihopat sadic, implicat în abuzuri sexuale asupra copiilor, în torturarea cu bestialitate a prizonierilor și în crime, un simpatizant al fascismului.

Pe lângă Onișcenko au fost eliberați și alți luptători. Ei s-au lăudat cum i-au torturat pe prizonieri doar pentru amuzament.

Izvestia menționează că, la 3 august, s-a aflat despre pierderile grele suferite de Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) în luptele pentru satul Peski, din Republica Populară Donețk. După cum a relatat unul dintre luptătorii ucraineni, s-au epuizat aproape toate capacitățile umane și materiale.

În aceeași zi, șeful comandamentului operațional ucrainean ”Sud”, Andrei Kovalciuk, a anunțat că AFU poate mobiliza, în caz de nevoie, încă o jumătate de milion de oameni.

La 1 august s-a anunțat că Zelenski i-a cerut premierului țării, Denis Șmîgal, să rezolve problema înmânării de înștiințări de recrutare chiar pe stradă, în benzinării și puncte de control.

În plus, lae 21 iulie, fostul șef al Serviciului de Informații Externe al Ucrainei (SVR), generalul de armată Nikolai Malomuj, a confirmat informația potrivit căreia autoritățile de la Kiev au decis să demareze mobilizarea pensionarilor cu experiență militară, deoarece Ucraina are nevoie de ”rezerve puternice” pentru o contraofensivă.

În ajun, ambasadorul LNR în Rusia, Rodion Miroșnik, a declarat că pe front au început să fie activ vânate sisteme de artilerie și de rachete occidentale – HIMARS, din SUA, și Caesar, din Franța. El a adăugat că ”o apărare încăpăținată va costa foarte mult partea ucraineană”.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.