Fără categorie

TomaPetcu: Vom investi masiv în dezvoltarea portului Giurgiu

PNL are o misiune istorică pe care o poate îndeplini în următorii patru ani de mandat: unirea regiunilor românești prin infrastructura rutieră și feroviară. Candidatul  PNL Giurgiu la Senat, Toma Petcu,  susține că „în programul PNL de guvernare, un obiectiv strategic este realizarea de investiții în infrastructura de transport, mult așteptată. Noi vom reuși să unim regiunile istorice ale României cu autostrăzi, drumuri expres și cale ferată de mare viteză prin închiderea coridoarelor pan-europene de transport”.

În viziunea cuprinsă în  programul de guvernare al PNL, o atenție sporită va fi acordată modernizării infrastructurii porturilor maritime și fluviale.

„Din păcate, guvernările PSD au neglijat, cu totul potențialul extraordinar pe care ni-l oferă accesul la Dunăre și Marea Neagră. Astfel, porturile, mai ales de la Dunăre, au făcut lăsate în paragină, iar zonele limitrofe au intrat în faliment. De aceea noi vom investi în modernizarea infrastructurii porturilor martime și fluviale: Constanța, Galați, Giurgiu, Corabia, Calafat, Drobeta, Oltenița”, a mai spus Toma Petcu.

Acesta a precizat că portul Giurgiu va beneficia de investiții masive pentru dezvoltarea locală. De asemenea, Petcu a precizat că PNL  are în vedere dezvoltarea turismului pe Dunăre, o componentă esențială  pentru modernizarea  portuară, cu efecte locale benefice  pentru Giurgiu.

În același timp, candidatul PNL Giurgiu a afirmat că  „vom dezvolta  infrastructura locală la standarde europene. Vom aloca 8  miliarde  de  lei  pentru extinderea rețelelor  de apă și canalizare în 750 de localități din țară. De asemenea, vom investi un milliard de  euro pentru racordarea localităților la rețelele de gaze. 70% din drumurile județene și locale vor fi modernizate în 4 ani. Județul Giurgiu va primi investiții masive, pe aceste proiecte naționale”.


(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „//connect.facebook.net/en_GB/sdk.js#xfbml=1&version=v2.6&appId=1717431751829987”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));



Sursa:
obiectivgiurgiu.ro
Articol sursa: TomaPetcu: Vom investi masiv în dezvoltarea portului Giurgiu

Comentarii

comentarii