Tradiții și obiceiuri de Bobotează

Azi, de Sărbătoarea Botezului Domnului, toate apele sunt sfințite, iar credincioșii duc în case agheasma mare pentru sănătate, liniștea căminului și a celor apropiați.

De ziua de Bobotează sunt legate o serie de tradiții și obiceiuri, dar și de sfaturi din bătrâni despre ce nu avem voie să facem în această zi.

De pildă, azi nu se spală rufe, certurile în casă sunt interzise și nu se dă nimic cu împrumut.  În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile.

În unele zone din ţară există obiceiul numit Iordanela: oamenii merg la fântâni şi îşi toarnă apă pe cap, ca să fie sănătoşi tot anul.

Există şi credinţa că în noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se spune că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o crenguţă de busuioc, îşi vor visa alesul.

Se spune că apa sfinţită, numită agheasma mare, adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă. Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele. Agheasma mare se ia dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 8 zile, până la 14 ianuarie.



Sursa:
http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: Tradiții și obiceiuri de Bobotează

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.