Trucuri utile pentru a reduce consumul de gaze, în prag de iarnă

Vara s-a terminat și sezonul rece se apropie ușor, dar sigur. În sezonul de toamnă și iarnă, românii se îngrijorează cel mai tare atunci când vine vorba de consumul de gaze. 
Toți românii au aceeași preocupare atunci când se apropie sezonul rece, anume cum să facă pentru a avea un consum de gaze cât mai mic la centrala termică.
Specialiștii recomandă să luăm în calcul câteva mici secrete pentru a ne asigura că factura de gaze va fi cât mai mică, iar costurile vor fi ținute sub control.
Atunci când alegi o centrală termică, cel mai indicat ar fi să cumperi o centrală termică economică, mai precis una din clasa superioara de consum. În acest mod, vei ști din start că factura la gaze nu va depăși cu mult suma pe care tu ești dispus să o dai.
Un alt truc interesant se referă la setarea corectă a temperaturii apei calde. Pentru ca centrala să funcționeze cum trebuie, specialiștii spun că este indicat să o setezi la valoarea de 50 grade Celsius, pentru că dacă este fierbinte vei folosi și apa rece.
Un alt lucru foarte important este să nu lași apa caldă să curgă prea mult. În felul acesta centrala nu va mai consuma gaze pentru a încălzi apa de pomană, iar în timp vei simți că ai reușit chiar să faci economii.
De asemenea, un alt secret util este să folosești un detector de gaze. Acesta are rolul de a te informa imediat dacă centrala ta termică are anumite probleme, precum anumite scurgeri minore.
Un alt truc important este să faci revizia centralei termice la un anumit interval de timp.
Centrala termica trebuie menținută în perfectă stare de funcționare. Tocmai de aceea este necesar să faci reviziile la timp, în fiecare an.
Nu uita nici de verificarea instalației de încălzire sau de schimbarea filtrelor anti calcar. În acest fel înveți și cum să folosești centrala termică pentru a reduce consumul de gaze.
Va fi necesară citirea indexului contorului de gaze în fiecare lună, pentru a evita posibilele facturi umflate.
Termostatul centralei termice trebuie programat astfel încât temperatura de la interior să nu depășească valoarea de 24 grade Celsius. În acest fel, poți face economii de până la 15%.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Trucuri utile pentru a reduce consumul de gaze, în prag de iarnă

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.