Tulpina indiană, la săptămâni distanţă de a deveni dominantă în România

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a făcut apel, sâmbătă, la accelerarea campaniei de vaccinare, în condiţiile în care în tot mai multe state europene incidenţele încep să crească, pe fondul răspândirii tulpinii indiene. 
„Ne dorim să creştem rata de imunizare şi procentul celor vaccinaţi, mai ales în contextul actual, în care vedem că, în anumite ţări, tulpina Delta este cu o răspândire destul de mare. Practic, ne uităm cu destul de multă îngrijorare la ce se întâmplă şi cum cresc incidenţele în Marea Britanie şi în Germania, incidenţe care cresc pe baza infectărilor cu tulpina Delta. Şi, atunci, cumva aş vrea să transmitem împreună acest mesaj: că vaccinarea este cea care ne protejează, că încă nu am scăpat de pericol şi din nou vaccinurile sunt disponibile (…). Este singura cale prin care putem să ne păzim de un val la fel de intens ca şi cele prin care am trecut”, a precizat, la Sibiu, ministrul Sănătăţii.
Dr. Ioana Mihăilă s-a ferit să facă o estimare exactă până la care tulpina indiană va deveni dominantă în România, dar a arătat că „e vorba de mai multe săptămâni”.
„Durata până la care tulpina Delta şi rata de infectivitate a acesteia vor avea consecinţe nu este una foarte lungă. Este vorba, probabil, de mai multe săptămâni sau mai puţine luni până când şi la noi tulpina Delta va deveni predominantă. M-aş feri să dau o estimare exactă, pentru că există numeroşi factori care contribuie”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
Şeful CNCAV, dr.col. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că varianta indiană e de două ori mai contagioasă decât varianta iniţală a SARS-CoV-2, cea din Wuha, şi de 50% mai mare decât cea britanică, responsabilă pentru Valul 3 al pandemiei.
„Dacă ne-am uita la rata bazală de reproducere (n.r. – al tulpinii Delta) este de aproape 5, în sensul că un pacient bolnav infectează alte 5 persoane, spre deosebire de varianta iniţială, care avea o rată de reproducere între 2 şi 3. (…) Suntem la risc să ne confruntăm cu un val 4 de îmbolnăviri, şi aici nu este o speculaţie, este foarte probabil o realitate cu care ne vom confrunta”, a declarat şeful CNCAV.

Biostatistician: Tulpina indiană va deveni dominantă în septembrie

Dr. Octavian Jurma, biostatistician, arată că cifrele sunt grăitoare, chiar la nivelul scăzut de secvenţiere genomică din România: tulpina indiană va fi responsabilă pentru Valul 4, începând din toamnă. 

„Nu doar că tuplina Delta (indiană) a fost confirmată oficial în România încă din luna aprilie 2021, dar se află deja în circulaţie comunitară şi în creştere exponenţială, chiar dacă tulpină Alpha (britanică) se află în scădere accelerată. Aşa cum se vede din graficul de mai jos (n.r. – vezi grafic) ponderea variantei Delta să în totalul variantelor care produc îngrijorare creşte rapid. Astfel numărul total de infectări cu tulpină Delta a ajuns să fie de 2 ori mai mare decât tulpină Gamma (braziliană), deşi este în circulaţie de mai putin timp”, scrie pe Facebook cercetătorul. 
Dr. Octavian Jurma apreciază că tulpina indiană o va înlocui pe cea britanică pe teritoriul Europei, dar şi în România.
„Avem, astfel, o confirmare rudimentară (testăm şi secventiem foarte puţin), că la adăpostul retragerii tulpinii Alpha (britanice), care ne-a lovit în valul 3, pandemia introduce pe front o armă semnificativ mai periculoasă. La rata curentă de creştere, tulpina Delta (indiană) va câştigă competiţia cu varinata Gamma (braziliană) şi va deveni dominată cel târziu în luna septembrie, dar mai probabil la finalul lunii august”, mai arată biostatisticianul.

INSP: 35 de infectări cu Delta din 2.000 de secvenţieri în total

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) în România au fost descoperite 35 de cazuri de infectare cu tulpina Delta, dar asta din 2.188 de secvenţieri genomice. Tulpina britanică a fost identificată în 1.525 cazuri, cea sud-africană în 11 cazuri şi cea braziliană în 17 cazuri.
„În acest moment nu se poate vorbi despre transmitere comunitară, în România, a variantei Delta”, notează INSP.
Spre comparaţie, în perioada 29 martie – 20 mai, în Marea Britanie au fost confirmate 38.805 cazuri de infectare cu tulpina Delta, conform unui raport al Ministerului britanic al Sănătăţii dat publicităţii pe data de 3 iunie. În raport sunt incluse şi cazurile de infectare cu tulpina indiană găsite de altă ţări în perioada respectivă: România – 5, Elvaţia – 45, Franţa – 70, Rusia – 1, India (ţara de origine)– 1.709.

De teama tulpinii Delta, statele europene înnăspresc condiţiile de călătorie

Italia a decis, vineri, să impună testarea obligatorie pentru COVID-19 şi o carantină de cinci zile pentru vizitatorii din Marea Britanie, ridicând în schimb restricţiile pentru călătorii din SUA, Canada, Japonia şi statele UE, dacă au un certificat care să arate că sunt vaccinaţi sau testaţi negativ, a anunţat ministrul italian al Sănătăţii. Noile măsuri vor intra în vigoare de astăzi, 21 iunie, au precizat oficialităţile din peninsulă. Interdicţia de intrare în ţară a persoanelor din India, Bangladesh şi Sri Lanka rămâne în vigoare.
Italia urmează exemplul Franţei, Austriei şi Germaniei, care au introdus fiecare diverse restricţii pentru călătorii din Marea Britanie.
Marea Britanie a anunţat, vineri, că a avut loc o creştere de 79% a numărului de cazuri săptămânale ale variantei de coronavirus Delta, identificată prima oară în India. Această variantă reprezintă reprezintă, în prezent, 91% din cazurile identificate, a anunţat autoritatea de sănătate din Anglia.

SURSĂ ARTICOL



Sursa:
reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Tulpina indiană, la săptămâni distanţă de a deveni dominantă în România

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.