Ucraina nu exclude posibilitatea de a adera la NATO până la sfârșitul operațiunii speciale

Vicepremierul Guvernului de la Kiev, Olga Stefanișina, a declarat că Ucraina ar putea dobândi oportunitea de a adera la NATO până la sfârșitul operațiunii militare speciale a Rusiei pe teritoriul acestei țări, informează Lenta.ru.

Într-un interviu pentru ”Evropeiskaia pravda”, politicianul nu a fost de acord cu afirmația că o țară implicată într-un conflict armat sau într-o dispută teritorială, nu are dreptul de a adera la Alianță. ”Nu este așa. Fostul secretar general al NATO, Rasmussen, a propus o formulă în baza căreia acest lucru poate fi realizat”, a spus ea.

Anterior, șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a admis includerea, pe viitor, a Ucrainei, în componența NATO. El a asigurat că Alianța nu va renunța la politica ”ușilor deschise”. ”Eu, într-adevăr, consider că, pe viitor, dacă va exista o asemenea posibilitate, Ucraina va încerca din nou să depună cerere de aderare la NATO”, a subliniat el.

Decizia privind aderarea Ucrainei la NATO este singura de actualitate în acest moment, a subliniat Stefanișina. În opinia ei, procesul de primire a țării în Alianță ar putea dura în jur de trei ani. În același timp, negocieri pe această temă ar putea demara chiar anul viitor. ”Anul 2023 este absolut realist”, a sublinit Stefanișina.

În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, la 18 aprilie, șefului biroului european formularul pentru obținerea statutului de candidat la UE. El a declarat că această procedură a devenit pentru țara lui una dintre etapele aderării la Uniune.

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.