Un aragaz nesupravegheat a iscat un incendiu devastator la Izvoru
Un incendiu violent s-a produs, marți după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Izvoru.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și una SAJ. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, atât la acoperisul casei și în interior, cât și la două anexe, existând riscul de propagare la vecini.
Pentru a înlătura pericolul de explozie, din locuință au fost evacuate trei butelii.
În urma incendiului au ars locuința pe o suprafață de aproximativ 90 de mp, anexele gospodărești pe o suprafață de circa 40 de mp, electronice și electrocasnice.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost aragazul aflat în funcțiune, lăsat nesupravegheat.
Pentru a preveni astfel de incendii vă recomandăm:
să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;
după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.
Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.
ISU Giurgiu
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/un-aragaz-nesupravegheat-a-iscat-un-incendiu-devastator-la-izvoru/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 28 august 2024 15:31