Un bărbat din Suceava a sunat la 112 să ceară ajutor, pentru că era bătut de soție

Un bărbat de 41 de ani din comuna suceveană Vama a sunat, miercuri, în jurul orei 11:00, la 112 şi a cerut ajutorul Poliţiei, după ce soţia a început să îl bată. Cei doi se află în proces de divorţ și au început să se certe, dar totul a degenerat și, la un moment dat, femeia a început să îl bată.

Un echipaj al Poliţiei s-a deplasat imediat la faţa locului şi l-au salvat pe bărbatul agresat de soţie.

Miercuri, 25 mai, Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată prin 112, de către un bărbat din localitate în vârstă de 41 ani, care a reclamat că soția lui de 35 de ani l-a agresat fizic. Polițiștii au făcut cercetări și au stabilit că în ziua respectivă, în jurul orei 11:00, pe fondul unei dispute verbale cu soția sa, cauzată de neînțelegeri familiale și de faptul că cei doi se află în proces de divorț, aceasta l-a agresat fizic, l-a zgâriat pe gât și l-a împins pe scările care fac accesul în casă. A fost aplicat formularul de risc, fiind întrunite condițiile pentru eliberarea ordinului de protecție provizoriu, însă bărbatul a declarat faptul că nu solicită eliberarea ordinului de protecție provizoriu împotriva soției sale”, se arată într-o informare a Poliţiei, citată de presa locală.

Ulterior, victima a fost sfătuită să se adreseze la un cabinet medico-legal, în vederea eliberării unui certificat medico-legal pentru rănile suferite.

Mai mult, bărbatul a formulat plângere penală împotriva soției sale așa încât s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”, potrivit Gândul.ro.

Știre preluata de la 7Media.ro

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.