Un expert a explicat de ce armata Ucrainei a încercat să cucerească Insula Șerpilor

Autoritățile de la Kiev încearcă să demonstreze Occidentului că încă mai au formațiuni capabile să lupte, care au însă nevoie de noi livrări de armament”, a declarat pentru publicația Vzgliad expertul militar Konstantin Sivkov.

”A fost o nouă acțiune de PR din partea armatei ucrainene, la fel ca și atacurile asupra obiectivelor de infrastructură din teritoriile ruse de graniță. În plus, data trecută militarii ucraineni au încercat să lanseze contraofensive în apropiere de Harkov și Izium. De trei ori au încercat, de trei ori au fost respinși de trupele aliate (Rusia plus Republicile Donețk și Lugansk – n.r.), cu pierderi serioase din partea armatei ucrainene”, a declarat doctorul în științe militare, Konstantin Sivkov.

”După toate probabilitățile, întreg setul de acțiuni este desfășurat pentru ca autoritățile de la Kiev să poată demonstra Occidentului că Forțele Armate ale Ucrainei încă mai au forțe capabile să lupte, dar care au nevoie de livrări de arme și tehnică de luptă. Pentru că dacă toate formațiunile se află în încercuire nu ar avea sens să fie trimise ajutoare, deoarece ele ar ajunge în mâinile trupelor aliate”, este convins interlocutorul publicației Vzgliad.

În plus, susține expertul, toate aceste încercări ”au fost din capul locului sortite eșecului, dar este în avantajul Rusiei”. ”Ucraina a pierdut cei mai bine pregătiți specialiști pe direcția sudică. Armata ucraineană și-a pierdut și mai mult din capacitatea de luptă. Prin urmare, în viitorul apropiat nu ar trebui să ne așteptăm la repetarea unor diversiuni de acest gen”, a concluzionat Sivkov.

Anterior, Ministerul Apărării al Rusiei a calificat drept o ”absurdă acțiune de PR” încercarea armatei ucrainene de a recuceri Insula Șerpilor în ajunul Zilei Victoriei. Instituția a menționat, totodată, că autoritățile de la Kiev au pierdut 14 avioane și elicoptere, precum și 30 de drone, dar și 50 de oameni.

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.