Ungaria anunţă că peste 250 de metri cubi de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc au fost scoase din Someş

În numai câteva zile, de pe porţiunea din Ungaria a râului Someş au fost scoase 257 de metri cub de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc, fiind aduse de apele umflate ale râului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria, luni, pe canalul public de ştiri M1 din Ungaria, conform MTI.

Gabriella Siklós a relatat că atunci când nivelul apelor creşte – chiar şi cu numai 1-2 metri – râurile ridică deşeurile depuse pe maluri. Poluarea actuală a fost semnalată nu numai de sistemul de camere web instalat, ci şi de personalul responsabil, care a observat că apele râului aduceau până la 100-120 de PET-uri pe minut, a spus.

Din 2019 încoace, aceasta a fost cea de-a şaptea ocazie în care au fost puse în funcţiune aparatele de eliminare a deşeurilor dezvoltate de Ungaria. Pe Someş, ele au fost folosite pentru prima oară, a specificat Siklós.

Deoarece Someşul este un râu mai îngust decât Tisa, au reuşit să oprească aproape complet traseul deşeurilor, a explicat purtătorul de cuvânt.

Deşeurile aduse în Ungaria de apele râurilor Someş şi Tisa au provocat în repetate rânduri nemulţumirea autorităţilor de la Budapesta, preşedintele ungar János Áder adresându-se atât omologilor român şi ucrainean, cât şi Comisiei Europene.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.