USR îl cheamă pe ministrul de Externe în Parlament.Cum am ajuns „nepoftiții de la Paris” după ce am fost „oaia neagră” de la Munchen?

USR îl cheamă pe ministrul de Externe în Parlament.Cum am ajuns „nepoftiții de la Paris” după ce am fost „oaia neagră” de la Munchen?

USR-Hurezeanu

Nu vrem să asistăm la auto-evacuarea României din politica europeană. Până când vom ști cine sunt iresponsabilii care ne-au adus aici și cum au făcut-o, avem nevoie să știm ce puncte de vedere, ce propuneri și soluții își asumă țara noastră în actualul context de securitate europeană.
 N-avem un președinte ales care să poată vorbi Parlamentului, dar avem un ministru de Externe cu prerogative depline. Este cea mai autorizată voce a momentului să vină în Comisia pentru Afaceri Europene și să ne spună ce facem ca să mai contăm în Uniunea Europeană.
Invitația către ministrul Afacerilor Externe a fost transmisă de către deputata USR Diana Stoica, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene, pentru ședința comisiei de mâine, ora 13:00.

Nu vrem să asistăm la auto-evacuarea României din politica europeană. Până când vom ști cine sunt iresponsabilii care ne-au adus aici și cum au făcut-o, avem nevoie să știm ce puncte de vedere, ce propuneri și soluții își asumă țara noastră în actualul context de securitate europeană.  N-avem un președinte ales care să poată vorbi […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/usr-il-cheama-pe-ministrul-de-externe-in-parlament-cum-am-ajuns-nepoftitii-de-la-paris-dupa-ce-am-fost-oaia-neagra-de-la-munchen/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 17 februarie 2025 22:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.