USR profită de scindarea liberalilor în formarea Guvernului. Cioloş: Rareş, dacă ai curaj, te aşteptăm la negocieri

„Înţeleg spaima uriaşă a celor de la PNL acum, după ce au
dat cheile de la casă PSD-ului. Obişnuiţi cu proprietatea altora şi cu traiul
în case naţionalizate, pesediştii nu pleacă cu una cu două de la borcanul cu
miere. Aşa că nu mă miră dorinţa lui Rareş Bogdan de a cere negocieri cu USR.
Să nu fiţi surprinşi dacă acceptăm negocierea, doar că ea nu va avea loc prea curând.
Iar atunci când asta se va întâmpla, va fi doar cu liberalii curajoşi care se
opun acestei sinucideri politice”, a scris liderul USR pe Facebook.

Potrivit liderului USR, „ironia sorţii este că PNL va afla
cum e să fii forţa reformatoare dintr-un guvern retrograd care are un sigur
interes: să facă bani pentru partid. Practic, PNL va avea în noul guvern rolul
USR din guvernul precedent. PSD şi UDMR vor face jocurile, vor bloca tot şi vor
împărţi banii şi funcţiile între ei. Diferenţa e că PNL nu e nici struţ, nici
cămilă, pentru că PNL nu vrea reformă cu adevărat, după cum nu e nici hoţ
profesionist ca PSD. Slabă mulţumire, e drept, pentru simplu fapt că această
„dramedie” e plătită de cetăţenii români”, a mai completat Dacian Cioloş.

„Aşa că, dragă Rareş, dacă ai curaj cu adevărat, te aşteptăm
la negocieri”, i-a transmis liderul USR lui Rareş Bogdan.

Mesajul liderului USR vine în copntextul în care, potrivit
unor surse din conducerea PNL, prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan le-ar fi
cerut liberalilor să reia discuţiile cu USR, în urma întreruperii negocierilor
de vineri.

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: USR profită de scindarea liberalilor în formarea Guvernului. Cioloş: Rareş, dacă ai curaj, te aşteptăm la negocieri

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.