Uzina Termoelectrica solicită Consiliului Județean Giurgiu un avans pentru a putea furniza  căldură măcar Spitalului de Urgență. Supraîncărcarea sistemului electric cu aparate de încălzire ar putea provoca un incendiu catastrofal!

     Într-o adresă trimisă, marți,  președintelui Consiliului județean Giurgiu, respectiv directorului Spitalului județean de Urgență, conducerea Uzinei Termoelectrica solicită o sumă în avans pentru a putea asigura plata combustibilului necesar furnizării căldurii  pentru încălzirea bolnavilor din Spitalul județean, pentru cel puțin o lună.
    Trebuie precizat că supraîncărcarea sistemului electric al Spitalului cu aparate de aer condiționat, calorifere electrice și alte sisteme de încălzire, în paralel cu consumul aparatelor medicale, ar putea oricând provoca un incendiu de proporții, așa cum s-a întâmplat în alte spitale din țară, rețeaua fiind proiectată să reziste la un anumit consum de energie electrică.
În aceeași adresă conducerea Termoelectrica  precizează  faptul că din păcate , pentru că autoritatea publică locală, recte Primăria Giurgiu, nu dispune la acest moment de fonduri necesare plății în avans pentru contravaloarea combustibilului  necesar furnizării de agent termic, singura soluție rămân cele două instituții: CJ Giurgiu și Spitalul județean de Urgență.
   Totodată Termoelectrica  menționează eforturile făcute de conducerea Uzinei de a achiziționa gaz natural pentru sezonul de încălzire 2021-2022, încă din luna septembrie a acestui an, prin Bursa Română de Mărfuri, participând la două ședințe de tranzacționare, dar din nefericire nefinalizate cu contracte, acest lucru datorându-se prețului exagerat de mare comparativ cu cel aflat în vigoare până la data de 01.10.2021 ( de trei, până la sase ori mai mare!!) și imposibilității plății contravalorii gazelor contractate în avans , pe o perioada de la 41 de luni,  până la plata integrală în avans pentru toată cantitatea contractată.
(Jurnal)
 
 
 
 
 
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Uzina Termoelectrica solicită Consiliului Județean Giurgiu un avans pentru a putea furniza  căldură măcar Spitalului de Urgență. Supraîncărcarea sistemului electric cu aparate de încălzire ar putea provoca un incendiu catastrofal!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.