Vaccinarea anti-Covid în România: 62.000 de persoane imunizate în ultima zi / S-a depășit pragul de 6 milioane de români vaccinați cu cel puțin o doză

62.056 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 6.013.059 de persoane vaccinate, 5.689.431 dintre acestea cu schema de două doze, iar 550.530 au făcut și a treia doză.

Conform informațiilor transmise luni seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate în total 62.056 de doze, dintre care 31.958 ca primă doză, 6.644 ca rapel și 23.454 ca doză booster.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 6.013.059 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri – Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson – și au fost administrate în total 11.237.605 doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 38 de reacții adverse, 18 la Pfizer, 3 la Moderna și 17 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 17.827 (1,59/1000 doze administrate). Alte 123 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Click pentru a mări

  • Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
  • Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
  • Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021
  • Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică
  • Doza a treia se administrează din data de 28 septembrie 2021

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Vaccinarea anti-Covid în România: 62.000 de persoane imunizate în ultima zi / S-a depășit pragul de 6 milioane de români vaccinați cu cel puțin o doză

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.