Valul patru al pandemiei, inevitabil. Nelu Tătaru anunță care va fi factorul declanșator

Nelu Tătaru vorbește despre al patrulea val al pandemiei de COVID-19 și spune care va fi factorul declanșator al unei noi creșteri a numărului de contaminări. Fostul ministru al Sănătății susține că în acest moment suntem în vârful valului trei, dar nu exclude apariția valului patru mai devreme decât ne-am aștepta.

Nelu Tătaru

„În acest moment este o concurență între vaccinare și boală. Sfatul meu pentru ca oamenii să se vaccineze ar fi ca dacă vrem să ajungem la o viață cvasi-normală, trebuie să ne vaccinăm. Lumea trebuie să se vaccineze.

Cred că valul patru va fi după o mobilitate mai accentuată, dar stați să ieșim din valul trei. Suntem în vârf. Noi, specialiștii, urmăream cele patru barometre: prezența în unitățile de primire urgențe, secțiile de boli infecțioase, terapiile intensive și decesele. Aceste patru barometre sunt cele care ne spun unde ne aflăm.

Mobilitatea e cel mai important indice care dă transmiterea comunitară. Spre exemplu, nu școală propriu zisă e cea problematică, ci modul în care ajunge elevul la școală, alături de bunici, părinți, etc…”, a declarat Nelu Tătaru, scrie gandul.ro, citat de stiripesurse.ro.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.