Vasile Dîncu: „Federația de hochei ar trebui desființată!” – SFAT pentru UDMR după scandalul imnului secuiesc

„Ca ministru al apărării, nu mă pronunț, pentru că armata apără toți cetățenii României, indiferent de ce simt ei sau cum se simt.

În al doilea rând, însă, aceste tipuri de atitudini față de simbolurile naționale, pe care de foarte multe ori comunitățile maghiare le aduc în prim-plan, creează crevase în rândul populației noastre.

Noi, românii, suntem foarte toleranți. Eu sunt ardelean. Cunosc foarte bine acest fenomen, cunosc bine inclusiv excesele pe care le fac unii maghiari”, a declarat Vasile Dâncu, în exclusivitate, marți seară, la „Legile puterii”. 

„Uneori, însă, UDMR ar trebui, pentru că a fost mereu la guvernare, ținut la guvernare chiar și atunci când nu este nevoie neapărat statistic, să fie mai rezonabil în a încerca să stăpânească aceste lucruri”, a continuat ministrul Apărării.

„Pentru că, de exemplu, în această situație, eu cred că ar trebui ca Federația de Hochei pe Gheață…, nu este la prima…, ar trebui desființată! Pur și simplu”, a afirmat categoric Vasile Dîncu.

„Pentru că, pe banii statului român, să faci o politică antinațională și să provoci extremismul, după părerea mea, este o mare greșeală.

Cred că ministrul Sportului ne va explica la prima ședință de Guvern ce s-a întâmplat și ce măsuri a luat”, a conclluzionat Vasile Dâncu, marți seară, la „Legile puterii”.

Declarația ministrului Apărării, Vasile Dîncu, vine după scandalul provocat de echipa națională de hochei a României în Slovenia.

După intonarea imnului echipei câștigătoare, aproape toți jucătorii din naționala României s-au strâns, duminică, în fața tribunei în care se regăseau suporterii maghiari și au cântat, alături de hocheiștii Ungariei, imnul așa-zisului Ținut Secuiesc. Doar trei dintre hocheiștii naționalei României au stat retrași în timpul momentului. Uluitor este că la meci a asistat și ministrul Mediului, Tanczos Barna. 

Naționala masculină de hochei a României, alcătuită în mare parte din etnici maghiari, a participat săptămâna trecută la Campionatul Mondial, în Slovenia. La ultimul meci, disputat duminică, hocheiștii celor două naționale au cântat împreună „imnul Ținutului Secuiesc”. Citește continuarea pe realitateasportiva.net.

Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat negativ acest lucru. Marcel Ciolacu a afirmat că intonarea imnului Ținutului Secuiesc, la meciul de hochei al naționalei României, reprezintă o provocare și a anunțat, marți, că va exista o discuție în coaliție cu cei de la UDMR pentru a găsi explicații.

De asemenea, și liderul AUR, George Simion, a criticat gestul hocheiștilor. Acesta a spus că „sunt atacuri împotriva României” și a anunțat că AUR va depune o moțiune simplă la adresa ministrulu iMediului, Tanczos Barna, prezent la eveniment.

Știre preluata de la Realitatea.net

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.