Violeta Alexandru: ‘Pensiile nu vor scădea și ar trebui recalculate cât mai repede’

Pensiile nu vor scădea și ar trebui recalculate cât mai repede ca să crească de la 1 ianuarie 2022, a afirmat fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru. Aceasta a vorbit, în exclusivitate la Realitatea Plus, și de problema sporurilor pe care le încasează funcționarii. Singurul spor pe care îl susțin liberalii este cel de performanță.

Violeta Alexandru

„Nu vor scădea, scrie foarte clar în lege că în situația în care s-ar ajunge la un rezultat mai mic decât ce primește persoana în acest moment va rămâne cu pensia în plată, în niciun caz nu va scădea. (…) Este necesar un anunt și o clarificare în perioada următoare. Trebuie să înțelegem că pensiile trebuie să crească, cum e normal, de la 1 ianuarie, nu din mai, nu din iunie din nici o alta luna, ci de la 1 ianuarie, astfel încât oamenii să știe pe ce se pot baza.

Pe de altă parte, fostul ministru a subliniat necesitatea tranșării de urgență a problemei sporurilor, deoarece și-au pierdut scopul pentru care au fost gândite și au devenit majorări salariale mascate, acordate aproape necondiționat.

„Dorința noastră este să dăm salariul corect, corelat cu performanța. Mă îndoiesc de faptul că acesta se acorda în instituții. Acesta ar trebui să fie singurul spor, e necesar să ne orientăm către evaluarea performanței într-o instituție”, a menționat fostul ministru, la Realitatea Plus, scrie stiripesurse.ro.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.