Vladimir Putin a vorbit la Forumul de la Sankt Petersburg. Idei principale

Președintele rus, Vladimir Putin, a vorbit în sesiunea plenară a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF). Șeful statului a declarat că sancțiunile împotriva Rusiei au eșuat și a vorbit despre pierderile țărilor occidentale din cauza acestor acțiuni necugetate. El a anunțat o serie de măsuri noi care vor contribui suplimentar la susținerea economiei ruse. „Rossiiskaia gazeta” publică principalele idei prezentate de liderul rus.

Despre situația din economia rusă:

– „Sancțiunile nebunești” ale Occidentului împotriva Federației Ruse nu și-au atins scopul: nu a reușit să zdrobească economia rusă dintr-o lovitură. Rusia intră în noua eră ca o țară mai puternică;

– creșterea prețurilor de consum este totuși mare, o situație căreia trebuie să-i facem față. Însă Rusia nu va permite intrarea într-o spirală inflaționistă, ținta de 4% pentru acest indicator rămâne în vigoare;

– dacă Rusia nu va avea suveranitate, în viitor „vom cumpăra totul și vom produce doar petrol, gaze, cânepă și șei, vânzând cherestea în străinătate”;

– Putin i-a îndemnat pe conducătorii marilor companii rusești să investească în economia națională și, astfel, să-și protejeze capitalul de posibile sechestre și confiscări în străinătate;

Despre noile măsuri:

– președintele a propus reducerea ratei dobânzii la programul de credit ipotecar preferențial – de la 9% la 7%. Va funcționa până la sfârșitul anului. Alte condiții, inclusiv plafoanele de creditare, rămân aceleași;

– în Rusia, ar trebui creat un program de reconstrucție profundă a sistemului de întreținere a locuințelor, a serviciilor comunale;

– Vladimir Putin a propus să se renunțe definitiv la majoritatea inspecțiilor programate la companiile ale căror activități nu presupun riscuri mari a provoca pagube. El a cerut guvernului să stabilească parametrii specifici pentru o astfel de reformă în următoarele luni;

– trebuie revizuiți parametrii pentru identificarea daunelor deosebit de mari în temeiul articolelor economice ale Codului penal al Federației Ruse. Nu au fost modificate de mult, în ciuda inflației acumulate. Iar din 2016 până în prezent, aceasta s-a ridicat cu aproximativ 50%;

– se impune, de asemenea, reconsiderarea temeiurilor pentru reținerea antreprenorilor și pentru prelungirea perioadei de ancheta prealabilă. Nu este un secret pentru nimeni că de foarte multe ori aceste norme sunt aplicate acolo unde nu există o necesitate obiectivă. Președintele așteaptă modificări în legislație până la 1 octombrie;

– Putin a propus lansarea unui credit ipotecar industrial de 5% pe an, destinat cu precădere întreprinderilor pregătite să construiască noi facilitati de productie.

Despre consecințele sancțiunilor pentru Occident și acuzațiile la adresa Federației Ruse:

– pierderile economiei europene în urma sancțiunile impuse Rusiei pot depăși 400 de miliarde de dolari;

– în viitor, situația creată în Europa ar putea duce la o creștere a radicalismului și la o schimbare a elitelor;

– operațiunea militară specială a Federației Ruse în Ucraina a devenit „un colac de salvare” pentru politicienii occidentali, permițând ca toate problemele să fie puse în cârca Federației Ruse. Acuzațiile conform căroa dificultățile economice apărute i se datorează ei sunt o denaturare deliberată a faptelor;

– de asemenea, președintele a calificat expresia „inflația lui Putin” care circulă în Occident drept o prostie;

– în realitate, lumea a fost adusă consecvent în situația actuală de politicile macroeconomice iresponsabile pe termen lung ale țărilor G7.

Despre situația alimentară:

– Rusia este capabilă să creească semnificativ exportul de alimente și îngrășăminte. În același timp, se va acorda prioritate în aprovizionare țărilor cu risc de creștere a numărului persoanelor amenințate de foamete;

– Federația Rusă nu împiedică exportul de cereale din Ucraina, Kievul putând să demineze porturile, pentru ca marfa să poată fi scoasă de acolo. Oricum ar fi, 5 milioane de tone de grâu ucrainean pentru piața mondială „nu înseamnă un lucru prea mare”;

– președintele se teme că, dacă se rezolvă problema exportului, cerealele ucrainene vor fi folosite drept plată pentru aprovizionarea cu arme.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.