„Ziua Drapelului Național al României” sărbătorită la Giurgiu, fără vreo undă de festivism sau bucurie patriotică și ignorată de public!

„Ziua Drapelului Național al României” sărbătorită la Giurgiu, fără vreo undă de festivism sau bucurie patriotică și ignorată de public!

După cum se cunoaște, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național printr-o lege adoptată încă din  anul 1998.

Și astfel, în fiecare an, la această dată, autoritățile locale din fiecare localitate organizează o ceremonie menită să inoculeze în mintea cetățenilor importanța acestei zile. În acest context, și la Giurgiu oficialitățile au celebrat această zi pe micul platou din fața Primăriei Giurgiu.

Pentru cei ce cunosc mai puțină istorie trebuie precizat că Tricolorul, urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească,a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale.

Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de dragoste de ţară, el îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Tricolorul poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificațiile exprimate prin cele trei culori: albastrul cerului însemnând Libertate,  galbenul ogoarelor – Dreptate  iar roșul sângelui – Frăție!

Tricolorul românesc a însemnat pentru noi, românii, simbol de libertate la 1848,  de unitate la 1859,  el i-a însoţit pe ostaşii ce au adus independenţa României în 1877 și tot spre el au privit cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.

Tricolorul nu este doar un decor oficial. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie.

Drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. În cele patru colţuri ale sale, erau nişte ghirlande din frunze de laur cu cifrul domnitorului Carol I. În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii.  De fapt toate ţările devenite socialiste sau comuniste, după al doilea Război Mondial, şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice.

Ulterior românii au decupat stema cu elementele sovietice de pe steag în Decembrie 1989, gaura rămasă el devenind pentru o bună periopadă de timp un fel de simbol al eliberării de sistemul comunist. În acest fel românii își recuperau drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse.

Din păcate, la Giurgiu, „ Ziua Drapelului” s-a desfășurat fără prea mare festivism sau emoție patriotică, oficialitățile rezumându-se, așa cum se poate observa în imaginile alăturate, la a urma, pas cu pas,  ca într-un ritual, scenariul acestui eveniment.

Ca de fiecare dată, militarii au fost cei ce au marcat prin rigurozitate, solemnitatea impusă momentului și disciplină militară, această zi importantă,  pe care însă cetățenii municipiului au ignorat-o total.

Ceremonialul  de înălțare a drapelului României s-a încheiat cu intonarea Imnului de Stat al României și cu ridicarea pe catarg a drapelului, urmat de defilarea militarilor…

În felul acesta a fost marcată, în municipiul Giurgiu, Ziua Drapelului Național al României…

Probabil că nu întâmplător în această zi se joacă șansa noastră la Campionatul European de Fotbal, în meciul cu Slovacia. Să vedeți acolo emoții, să vedeți acolo sentimente patriotice, „piele de găină”, ce mai…!

(Jurnal)

Articolul „Ziua Drapelului Național al României” sărbătorită la Giurgiu, fără vreo undă de festivism sau bucurie patriotică și ignorată de public! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

După cum se cunoaște, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național printr-o lege adoptată încă din  anul 1998. Și astfel, în fiecare an, la această dată, autoritățile locale din fiecare localitate organizează o ceremonie menită să inoculeze în mintea cetățenilor importanța acestei zile. În acest context, și la Giurgiu oficialitățile au celebrat […]

Articolul „Ziua Drapelului Național al României” sărbătorită la Giurgiu, fără vreo undă de festivism sau bucurie patriotică și ignorată de public! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/ziua-drapelului-national-al-romaniei-sarbatorita-la-giurgiu-fara-vreo-unda-de-festivism-sau-bucurie-patriotica-si-ignorata-de-public/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 iunie 2024 16:14

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.