26 de microbuze electrice pentru 26 de școli din județul Giurgiu
26 de microbuze electrice vor ajunge, cel mai probabil, până la începerea noului an școlar, în 26 de școli din tot atâtea localități din Județul Giurgiu.
Consiliul Județean Giurgiu a obținut o finanțare de 35 de milioane de lei pentru achiziția a 26 de microbuze electrice și a stațiilor de încărcare aferente. Banii provin din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin intermediul unui program coordonat de Ministerul Educației.
În județul Giurgiu au fost achiziționate 26 de microbuze electrice pentru transportul elevilor, unul pentru Școala Specială nr. 1 din Municipiul Giurgiu și 25 pentru tot atâtea localități din mediul rural.
Acum a venit timpul pentru livrarea acestora, în acest sens, la sediul Consiliului Județean Giurgiu, fiind semnat contractul de livrare a noilor mijloace de transport, semnatari fiind președintele, Toma Petcu și reprezentantul firmei care a câștigat licitația.
”Este foarte importat că prin acest proiect, care este finanțat prin PNRR, reușim să aducem pentru copiii noștri microbuze electrice noi. În primul rând că rezolvăm o problemă de mediu și foarte important, după foarte mult timp, microbuzele electrice ajung la școli pentru a fi puse la dispoziția elevilor din județul nostru. Sunt microbuze cu 16 locuri pentru elevi, plus un loc pentru șofer, microbuze moderne, noi, la standarde europene, cu toate cerințele necesare. Conform contractului și procedurii de licitație, termenul de livrare este de 30 septembrie 2025, dar avem promisiunea celui care a câștigat acest contract că o să avem la dispoziție aceste microbuze înainte de începerea noului an școlar.” – Toma Petcu, președinte CJ Giurgiu.
Un element de noutate în dotarea acestor microbuze îl reprezintă rampa și căruciorul pentru persoanele cu dizabilități, care au fost specificate în mod expres în caietul de sarcini.
Valoarea proiectului este de 26 milioane lei, bani pe care nici primăriile și nici Consiliul Județean nu i-ar fi avut, de aici importanța accesării fondurilor europene.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/26-de-microbuze-electrice-pentru-26-de-scoli-din-judetul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 10 iunie 2025 16:26