Apa Service. Informare către abonaţii din localităţile Bolintin Vale, Malu Spart-Suseni, Mihăileşti, Slobozia, Malu, Vedea Izvoarele şi Gogoşari

Apa Service. Informare către abonaţii din localităţile Bolintin Vale, Malu Spart-Suseni, Mihăileşti, Slobozia, Malu, Vedea Izvoarele şi Gogoşari

Prin intermediul acestei informări, facem apel către abonații noștri din aria de operare a sistemele de alimentare cu apă din localitățile mai sus menționate, la consumul responsabil al apei distribuită prin rețeaua publică de alimentare.

Acest lucru presupune o folosință a apei DOAR în scop menajer și nu pentru umplerea piscinelor, udarea grădinilor și a spațiilor verzi, sau în alte activități ce presupun un consum mare de apă.

Pentru acestea vă rugăm sa folosiți sursele proprii de apă precum puțuri, fântâni.

Precizăm faptul că ,la această oră, toate forajele aflate în exploatare sunt echipate corespunzător și funcționale, însă cerința de apă înregistrată în aceste zile depășește capacitatea proiectată a acestora de a asigura volumele de apă în aflate în creștere. Subliniem faptul ca Apa Service are OBLIGAȚIA exploatării surselor de apă în mod responsabil și a respectării debitelor autorizate.

Menționăm că există riscul ca în situația în care nivelul de stocare al apei atinge nivelul intangibil pentru situații de urgență, furnizarea apei sa fie sistată până la o acumulare care să permită reluarea furnizării.

Apa Service SA

Prin intermediul acestei informări, facem apel către abonații noștri din aria de operare a sistemele de alimentare cu apă din localitățile mai sus menționate, la consumul responsabil al apei distribuită prin rețeaua publică de alimentare. Acest lucru presupune o folosință a apei DOAR în scop menajer și nu pentru umplerea piscinelor, udarea grădinilor și a spațiilor verzi, sau în alte activități ce presupun un consum mare de apă. Pentru acestea vă rugăm sa folosiți sursele proprii de apă precum puțuri, fântâni. Precizăm faptul că ,la această oră, toate forajele aflate în exploatare sunt echipate corespunzător și funcționale, însă cerința de apă înregistrată în aceste zile depășește capacitatea proiectată a acestora de a asigura volumele de apă în aflate în creștere. Subliniem faptul ca Apa Service are OBLIGAȚIA exploatării surselor de apă în mod responsabil și a respectării debitelor autorizate. Menționăm că există riscul ca în situația în care nivelul de stocare al apei atinge nivelul intangibil pentru situații de urgență, furnizarea apei sa fie sistată până la o acumulare care să permită reluarea furnizării. Apa Service SA


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/apa-service-informare-catre-abonatii-din-localitatile-bolintin-vale-malu-spart-suseni-mihailesti-slobozia-malu-vedea-izvoarele-si-gogosari/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 14 iunie 2024 13:09

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.