Substanțe periculoase și deșeuri depozitate necorespunzător, descoperite la sediile unor societăți comerciale

Substanțe periculoase și deșeuri depozitate necorespunzător, descoperite la sediile unor societăți comerciale

Deșeuri amestacate, ulei uzat, sute de kilograme de anvelope uzate și substanțe periculoase au fost descoperite de polițiștii la sediile mai multo societăți comerciale.

Firmele care își desfășurau activitatea în Municipiul Giurgiu, Slobozia și Remuș s-au ales cu dosare penale.

 

Azi, 30 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu au desfășurat mai multe activități, în cadrul Planului Național de Acţiune DEȘEURI 2025 coordonat de către I.G.P.R.-Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Scopul acestor activități l-a reprezentat verificarea legalităţii operaţiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice, la regimul deșeurilor și substanţelor periculoase, precum și reducerea efectelor adverse asupra sănătății populaţiei și a mediului, determinate de activităţile ilegale în domeniu.

Au fost efectuate mai multe controale specifice la operatori economici, constatându-se săvârșirea mai multor infracțiuni, astfel:

La punctul de lucru al unei societăți comerciale, din municipiul Giurgiu, au fost descoperite 12.000 de kilograme de deșeuri amestecate, depozitate direct pe sol, care prezentau substanțe de culoare neagră, scurse din acestea.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de poluarea prin evacuare în atomsferă sau pe sol a unor deșeuri ori substanțe periculoase.

La punctul de lucru al unei alte societăți comerciale din municipiul Giurgiu au fost descoperiți 1.000 de litri de ulei uzat, depozitați într-un recipient din material plastic neacoperit, precum și 200 de kilograme de deșeuri metalice provenite din activitățile societății comerciale respective.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

De asemenea, pe un amplasament situat în municipiul Giurgiu, au fost descoperite 800 de kilograme de anvelope uzate, depozitate direct pe sol.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de poluarea prin evacuare în atomsferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase.

La punctul de lucru al unei persoane fizice autorizate, din comuna Slobozia, au fost descoperiți 300 de litri de ulei uzat, depozitați într-un recipient din material plastic.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

La punctul de lucru al unei societăți comerciale din localitatea Remuș, au fost descoperiți 200 de litri de ulei uzat, depozitați într-un intr-un recipient din material plastic, cantitatea provenită din activitățile societății comerciale respective.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

Întreaga cantitate de deșeuri identificată a fost lăsată în custodia administratorilor societăților controlate, în vederea eliminării acestora printr-un operator autorizat.

 

Deșeuri amestacate, ulei uzat, sute de kilograme de anvelope uzate și substanțe periculoase au fost descoperite de polițiștii la sediile mai multo societăți comerciale. Firmele care își desfășurau activitatea în…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/substante-periculoase-si-deseuri-depozitate-necorespunzator-descoperite-la-sediile-unor-societati-comerciale/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 30 iulie 2025 22:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.