Problemele comunităților de romi din județ, pe agenda de lucru a Prefecturii

În cadrul celei mai recente ședințe de lucru a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi al județului Giurgiu, desfășurată marți, 26 august 2025, instituțiile publice cu atribuții în gestionarea problemelor cetățenilor de etnie romă, precum și reprezentanți ai comunității rome din județul Giurgiu, au prezentat cele mai recente acțiuni derulate în beneficiul acestor cetățeni, în conformitate cu ”Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022 – 2027”.

În debutul ședinței, președintele Partidei Romilor ”Pro-Europa” – sucursala Giurgiu, Marius Ursaru, a transmis că începând cu data de 28 august 2025, funcția de inspector școlar pentru romi din județul Giurgiu va fi schimbată, urmând a fi ocupată de un cadru didactic de etnie romă, tocmai pentru a se crea o apropiere și mai mare față de această comunitate.

De asemenea, Marius Ursaru a adresat rugămintea către Instituția Prefectului – județul Giurgiu de a transmite o adresă către Primăria municipiului Giurgiu, în vederea urgentării acordării avizelor pentru terenul necesar construcției centrului integrat pentru persoanele vulnerabile, centru despre care s-a vorbit în ședințele anterioare.

Având în vedere apropierea noului an școlar, Marius Ursaru a precizat că în prezent se lucrează la o evidență a elevilor romi din județul Giurgiu care provin din familii defavorizate, pentru veni în sprijinul acestora prin distribuirea de ghiozdane.

La rândul său, reprezentatul D.S.P. Giurgiu a spus că la ora actuală în județul Giurgiu se desfășoară Caravana medicală de depistare a tuberculozei – proiect care vizează inclusiv cetățenii de etnie romă. În anul 2024, județul Giurgiu a înregistrat cea mai mare incidență la nivel național în rândul județelor cu cei mai mulți bolnavi de tuberculoză.

Nu în ultimul rând, reprezentanții Poliției și Jandarmeriei Giurgiu au transmis că în ultima perioadă nu au fost înregistrate incidente în care să fie implicate persoane de etnie romă.

La finalul ședinței, subprefectul județului Giurgiu, Dragoș Udvuleanu, a propus ca una dintre viitoarele ședințe ale Grupului Local pentru Romi al județului Giurgiu să fie organizată într-una dintre localitățile unde există comunități semnificative de romi, în vederea facilitării comunicării cu acești cetățeni și depistării în mod direct a problemelor cu care ei se confruntă. (Instituția Prefectului Giurgiu)

 

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.