Un incendiu violent s-a produs azi-noapte, într-o gospodărie din Satul Nou, județul Giurgiu

Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-o gospodărie din localitatea Satul Nou, comuna Răsuceni, Județul Giurgiu. Acesta a aprins repede furajele și lemnele de foc, punând în pericol, atât casa, cât și locuințele vecinilor.
La locul incendiului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă. Au ars două căpițe de lucernă, o șiră de paie, aproximativ 15 tone de lemne și o căruță.
Au fost salvate casa, anexele din gospodărie și proprietățile învecinate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, recomandăm cetățenilor să nu fumeze în apropierea materialelor combustibile (furaje, lemne, paie) și să stingă întotdeauna complet țigările înainte de a le arunca. Un gest aparent minor poate provoca pagube materiale însemnate și poate pune vieți în pericol.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Articolul Un incendiu violent s-a produs azi-noapte, într-o gospodărie din Satul Nou, județul Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-o gospodărie din localitatea Satul Nou, comuna Răsuceni, Județul Giurgiu. Acesta a aprins repede furajele și lemnele de foc, punând în pericol, atât casa, cât și locuințele vecinilor. La locul incendiului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o cisternă și […]
Articolul Un incendiu violent s-a produs azi-noapte, într-o gospodărie din Satul Nou, județul Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/un-incendiu-violent-s-a-produs-azi-noapte-intr-o-gospodarie-din-satul-nou-judetul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 24 septembrie 2025 11:12
