De la începutul anului, consumatorii au returnat aproximativ 3 miliarde de ambalaje cu garanție! Luna iulie în top…

De la începutul anului, consumatorii au returnat aproximativ 3 miliarde de ambalaje cu garanție! Luna iulie în top…

Aproximativ trei miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, în primele șapte luni ale acestui an, din care peste 580 de milioane doar în luna iulie, arată datele publicate de RetuRO – administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).

De la începutul anului, aproximativ 3 miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 215.000 de tone de ambalaje.

În luna iulie au fost colectate peste 580 de milioane de ambalaje SGR – aceasta este cea mai mare cantitate de la lansarea sistemului în noiembrie 2023 și reprezintă 79% din cantitatea pusă pe piață”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cu o rată de colectare de 79%, în primele șapte luni ale acestui an, SGR continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu.

 Între timp rețeaua de aparate de returnat s-a mărit și la Giurgiu. Unul dintre acestea a apărut recent la magazinul „Shop go” (foto) de pe șoseaua București , dar din păcate acesta este de capacitate mică.

Articolul De la începutul anului, consumatorii au returnat aproximativ 3 miliarde de ambalaje cu garanție! Luna iulie în top… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Aproximativ trei miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, în primele șapte luni ale acestui an, din care peste 580 de milioane doar în luna iulie, arată datele publicate de RetuRO – administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR). De la începutul anului, aproximativ 3 miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate […]

Articolul De la începutul anului, consumatorii au returnat aproximativ 3 miliarde de ambalaje cu garanție! Luna iulie în top… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/de-la-inceputul-anului-consumatorii-au-returnat-aproximativ-3-miliarde-de-ambalaje-cu-garantie-luna-iulie-in-top/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 1 octombrie 2025 20:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.