Incendiu în miez de noapte; intervenția pompierilor a limitat pagubele

Pompierii au intervenit, în această noapte, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în podul unei case cu etaj de pe Drumul Serei, din municipiul Giurgiu.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o cisternă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul podului și al acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

În urma evenimentului, s-au deteriorat tavanele camerelor de la etaj, mobilierul, aparatura electronică și electrocasnică, precum și materiale textile.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite
  • nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
  • nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
  • nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
  • verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.

Foto arhivă

ISU Giurgiu

 

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.