A 45-a ediție a Marșului factorilor poștali Giurgiu
Poștașii sunt unii dintre cei mai cunoscuți oameni dintr-o comunitate. De zeci de ani aduc pensiile, scrisorile și mereu au o vorbă bună.
Sunt însă foarte buni și la marș, iar pentru a demontra acest lucru participă anual la Marșul Factorilor Poștali, ajuns în acest an la cea de-a 45-a ediție.
Poștași și poștărițe din tot județul Giurgiu și-au dat întâlnire de dimineață pe pista de atletism din Municipiul Giurgiu, așteptănd nerăbdători să ia startul în cursa devenită o tradiție.
Le-au fost alături directorul OJP Giurgiu, Silviu Lungu, însă înainte de start au primit cuvinte de încurajare și mulțumire pentru activitate din partea președintelui Consiliului Județean, Toma Petcu.
Acesta și-a amintit cu plăcere de vremurile în care era copil și aștepta să vină poștașul cu scrisori și pensia buncii, momente de nostalgie și prețuire față de cei mai respectați membrii ai comunității, poștașii.
La rândul lor, factorii poștali i-au înmânat președintetulul Toma Petcu o distincție pentru sprijinul acordat în buna desfășurare a acestei competiții.
Primele au plecat la start poștărițele. Au avut de alergat stil marș două ture de pistă, cele mai rapide fiind răsplătite cu premii în bani, diplome cupe și cadouri.
- LOCUL I – Ruse Ionica -Hotarele
- LOCUL II – Dragomir Elena – Roata de Jos
- LOCUL III – Pntazi Gabriela – Drăgăneasca
Au mai fost premiate decana de vârstă, Ecaterina Vidan din Ghimpați și cea mai tânără participantă, Loredana Gheauru – Izvoarele.
Poștașii au luat și ei startul. Au avut de parcurs trei ture de pistă, iar bătălia pentru primele trei locuri a fost foarte strânsă.
- LOCUL I – Mihalache Sorin – OPD
- LOCUL II – Iulian Buzatu – Hotarele
- LOCUL III – Marius Băjenaru – OPD
Marșul Poștașilor este cea mai longevivă competiție profesional – sportivă din România, desfășurându-se aproape neîntrerupt din anul 1977. Scurtele întreruperi au avut întotdeauna cauze obiective, cum ar fi pandemia de coronavirus din 2020.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/a-45-a-editie-a-marsului-factorilor-postali-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 29 aprilie 2025 16:27