A omorât un om și a fugit, crezând că scapă; nu a reușit!

Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Isvoarele, a fost reţinut de poliţişti după ce a condus având o alcoolemie de 0,93 miligrame, a produs un accident care s-a soldat cu decesul unui bărbat, de 44 de ani, şi a părăsit locul accidentului.

„Un tânăr, de 29 de ani, din localitatea Isvoarele, judeţul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Luncii, din aceeaşi localitate, ar fi acroşat un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Bucureşti, care se deplasa pe partea dreaptă a părţii carosabile, rezultând decesul acestuia.

După eveniment, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat la scurt timp de către poliţişti. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,93 miligrame la litru alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transport la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge”, se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânărul, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului şi ucidere din culpă, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat unităţii de parchet competente, cu propuneri procedurale.

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.